"" EMILIA FLORINA PÎNCOTAN - PARNAS XXI

EMILIA FLORINA PÎNCOTAN















Eu am să cânt

Să ştii că am să cânt
În fiecare seară,
Privighetoare am să fiu,
Să îţi doinesc;
Să nu mă irosesc, lumină pală,
Ci, dor să fiu şi cântec îngeresc.
Să îmi închizi cântarea-n colivie,
Ca pe măiastra pasăre de paradis;
Să cânt mereu,
Să cânt cât încă-s vie,
Că peste-o zi, poate-am să fiu doar vis.
Să ştii că am să cânt în fiecare clipă,
Din tril, să împletesc lumini şi dor;
Să nu mă doară gândul şi aripa,
Să mă înalţ spre cer, încetişor.

Să nu mă judeci

Să nu mă judeci
Când mă-nfăşor în valuri
Şi vântul mi-l aşez
Ca pe-un fular, la gât;
Sunt doar un călător,
Şi-i un popas vremelnic,
O să mă sting cu vara,
De sete şi de dor.
Să nu mă judeci
Când ploaia mă sărută,
Cândva, cu stropii repezi,
M-oi scurge în pământ;
Să fiu o sevă vie,
Să se hrănească pomii,
Iar florilor de crin
Să le dau alb-veşmânt.
Să nu mă judeci, lume,
Că am plecat în grabă,
Abia-mi luasem zborul,
Dar, glonţul m-a ucis;
M-am prăbuşit în valea
Pustie şi deşartă,
Iar, noaptea m-a cuprins,
Şi m-a schimbat în vis.

Vise roz si vise mute

Dor nestins

Vreau să te ţin de mână,
Pe drumul printre stele,
Să-mi ştergi cu grijă, ochii,
De ploile ce curg.
Aş vrea să-mi iei durerea
Pe care-o port în suflet,
Să mergem fără teamă,
Pe drumul spre amurg.
Vreau să mă ţii în braţe,
În nopţi pustii de toamnă,
Când bruma se aşterne
Pe trupul meu de lut;
Să ne-ndreptăm spre tărmul
Senin, de primăvară,
Cu inima-ţi de mamă,
Să-mi fii aievea, scut.
Vreau să îţi simt suflarea,
Pe-obrazul meu de ceară,
Să mă trezesc voioasă
În zorii altei vieţi.
Să nu mai am durere,
Nici lacrime pe faţă,
Doar cerul să-şi deschidă
Albastre dimineţi.

Mă numesc Florina Emilia Pîncotan, am 53 ani și sunt un om simplu, care şi-a găsit relaxarea în poezie. Scriu de vreo 3 ani, din iarna lui 2014. Versurile mele au fost publicate în revistele Confluențe literare și Dor de Dor. Am publicat primul volum, Veşnica primăvară, în iunie 2015, la editura Pim-Iaşi. Au urmat M-a sărutat vântul (editura Pim-Iaşi, ianuarie, 2016), Vise roz şi vise mute (editura Liric Graph, toamna lui 2016), Un zâmbet printre ploi (editura Inspirescu 2017), Un strop de har (volum cu tematică creştină, editura Inspirescu, vara lui 2017). Cel de al șaselea volum de poezie, Petale de lumină, este în curs de publicare sub egida editurii Grinta.



Copyright © 2017 Florina Emilia Pîncotan
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.