VALENTINA BALABAN



















Perseide...


Universul mitraliază perseide, primenind cerul oglindit
clipocitelor stele încercate pe crucea Luminii povestite.
Chip din chipul treimii răstignite pe-altarele apelor sfinţite
prin pulsul naosului, pe candela Soarelui, miruieşte prezentul
spre cărările relative, hărăzite următoarelor stele în dansul
ursitoarelor, ce pictează palma itinerarelor către noi...
Perseide...


Prin şuvoaie de ploi

Sub tutela ciclopului, esplanada văzutelor
şerpuiesc amprente în razele zorilor şi rodesc
inimi zvâcnite, scrise pe aripi de dor...
Răni străbune, pansate cu norii trişti,
prin şuvoaie de ploi...
Decăzuţii triunghiului, evadaţi din cuie,
scot spinii pictaţi pe rugi sângerânde
către Tatăl Nostru, Cel ce spală nevoi,
prin şuvoaie de ploi...

Volum de poezie
Volumul de poezie: Taină săgetând rubin -  Editura PIM-Iaşi (2017)

…OM

De meserie… OM… precipitat prin instincte,
ridicat dintr-un atom şi un ton rostit pe ape.
Navigator terran pe coasta lui Adam,
în plămada Oceanului Luminat,
cercetez emoţiile, într-un prezent etern,
înmulţesc talantul, cu domiciliul flotant
spre judecata post-restantă a energiilor
din legile nescrise peste răbdarea Timpului,
custodele deşertăciunilor minunate…


Poezie contemporanaValentina Balaban (n. 18.04.1962, Brăila): membră în Societatea Scriitorilor “C. Negri” Galați, a Cenaclului literar “Panait Istrati” Brăila și a Cenaclului Literar “CARP Ana Aslan” Brăila. A publicat versuri în revistele literare "Cronica", “Boem@”, “Dunărea de Jos”, “Convorbiri literare”, “Cronograf”.

Volume publicate:

- Copilul ca o primăvară - poezii pentru copii - Editura Enos, 2007
- Salvaţi copilăria - poezii pentru copii - Editura Enos, 2009
- Filosofia vieţii – poezii - Editura Olimpiada, 2010
- Lumea Ta… - poezii - Editura Danubius, 2011
- Pe-o clipocire… - poezii - Editura Lucas, 2014
- Plămadă stelară – poezii - Editura Lucas, 2015
- Sfere de vis – poezii - Editura Lucas, 2016
- Taină săgetând rubin – poezii - Editura PIM-Iaşi, 2017

Poezii publicate în antologii:

- Antologia de creaţie literară “Eternitatea unei emoţii” ASPRA, 2015
- Antologia de poezie românească „Colindele zăpezilor târzii”, 2016
- Antologia de creaţie literară “Constelaţia metaforei” ASPRA – 2016
- Antologia literară brăileană „Colecția Cărțile Chirei”, Editura PIM – 2016
- Antologia „Catapeteasma cuvintelor line” ASPRA, 2016
  
Premii:

- Diploma de excelenţă la Salonul “AXIS LIBRI” organizat de Biblioteca Județeană “V.A. Urechia” din Galaţi, cu ocazia lansării volumului de poezii Sfere de vis”, 2016
- Diplomă de participare și publicarea poeziilor mele în volumul “Balcanica” la Festivalul Poeților din Balcani, 2014

Copyright © 2017 Valentina Balaban
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.