Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

12 mai 2023

FELIX NICOLAU

 

Scriitor


La vida es morbida

dac-ai intra și tu cum pătrund celelalte
aproape de cântatul cocoșilor
tiptil și degajând mirosul acela
de gândaci roșii specific cimitirelor armenești
dar tu nu
aproape mă trezești plonjând
în visul meu cu gura
deschisă pleoapele reci
cât pe ce să-ți simt inima pulsând
pe pieptul meu
chiar profitând de tine în somn tot sunt
capabil să întind brațul stâng să verific dacă

sufletul tău e acolo
înghețat și enorm
dacă e tot acolo înghețat și enorm

în timp ce tu insiști că o viață nocturnă intensă
stimulează pulsul
accelerând derizoriul


Casa regală

cum dimineața e un soi de cadou pe care mi-l
permit tot mai rar mă satisfac
cu marșuri lungi la periferia nopții de unde
ideal ar fi să te întorci fără să treci pe la budă
aud mereu povești din astea despre
indivizi robuști niciodată bolnavi care
și-au scăpat trupul în vine șosetă bleagă
la ieșirea din baie dacă nu chiar
în baie și duși au fost ca ăia ieșiți să
ducă gunoiul și dați dispăruți douăj de ani
descoperiți din hazard cu altă nevastă
5 copii undeva prin
Constanța


Versete satanice

iarna e un frigider mai ieftin
debara beci pt borcanele cu stejari și girafe
murate
vara ar trebui înșfăcată de codițe zurlii
băgată în borcane împotriva iernii
când fustițele ei ne-ar înveli ca o zacuscă
durligele înghețate
primăvara nu produce flori suficient
de rezistente se lucrează intens la noi
soiuri de primăvară cu ghiocei cât
dovlecii albine cât butoiul de bere
tuborg
nici toamna nu mai poate fi lăsată de
capul ei ca o fată bătrână cu
piercing în buric
am văzut un extraterestru făcând naveta
între jupiter și saturn călare pe o prună
de 400 de kile mai mare decât un tigru siberian
deci se poate
 
Volume
(fotografia scriitorului: Elisabeta Boțan)

 Venus pendula

m-am apropiat cu sfială și am ciocănit în buza
găurii negre buza principală în speranța că viermele teoretic se
perpelea la soarele negru de -75W și după 2 secunde destul de
cosmice am rupt-o la fugă de-a lungul ori de-a latul gravitației
impertinente care avea pe la mijloc depozitați câțiva saci cu substanțe
albe cum mă temeam că gaura își va surpa podul einstein-rosen pentru
a da satisfacție unor fizicieni cu ciorapi roșii nu am dat atenție dar
mi-am dat seama căci vântul cuantic se întețise că erau saci cu
ouă și ceapă chinezești care n-aveau nicio legătură cu cele
cubaneze mă târam pe coate și pe genunchi în vârful degetelor
deja se vedeau depozitele de tablă de la periferia universului
opus mai tânăr cu 2 milioane de ani-beznă când am realizat
că uitasem acasă adaptorul pentru ecuațiile cu 3 necunoscute
însă deja gaura se umpluse cu universuri reciclate înghesuite în
saci păroși de marijuana așa că m-am decis să o cotesc imediat
la stânga ieșirea din gaură unde interlopii cosmici


Primul lidl deschis pe saturn

de ce o doamnă așa de bine
tuleie de fecior mehedințean
ține să precizeze că la vârsta mea
ar trebui să fiu protejat cu forța
sau să-mi crească măcar impozitul
pe metrul cub de aer investit/asumat

o toamnă atât de corectă politic nu
e cazul să facă o ditamai gâscă din epiderma
nimănui

nu e dragostea de aproape un profitabil caz social?
ceva furnir de stejar și mult carton
in medias res?


Felix Nicolau (17 decembrie 1970, Bacău): Prozator, critic literar, poet, eseist. Editor al revistei suedeze Swedish Journal of Romanian Studies de la Universitatea din Lund, Suedia, unde a predat timp de 4 ani, și al revistei literare Littera Nova, cu sediul la Madrid. Felix Nicolau este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Arad.


Volume publicate (poezie și proză):

Cucerirea râsului (Editura Mirador, 1996)
Salonul de invenții (Editura Multimedia, 2002)
Bach, manele și Kostel (Editura Perpessicius, 2006)
Kamceatka. Time is Honey (Editura Vinea, 2014)
Tandru și rece (Editura Cartea Românească, 2007, reeditare Editura Tritonic, 2021)
Pe mâna femeilor (Editura Cartea Românească, 2011, reeditare Editura Itaca, 2023)


Volume publicate (cărți teoretice):

Istoria nucleară a culturii. Cuante hermeneutice (Tritonic Books, 2021)
Morpheus: from Text to Images. Intersemiotic Translation (Editura Tritonic, 2016)
Comunicare și creativitate. Interpretarea textului contemporan (Editura Pro Universitaria, 2014)
You Are not Alone. Culture and Civilization (Editura Conspress, 2018)
Take the Floor. Professional Communication Theoretically Contextualized (Editura Tritonic, 2014)
Cultural Communication: Approaches to Modernity and Postmodernity (Editura Pro Universitaria, 2014)
Fluturele-Curcan. Specii amenințătoare (Editura Karth, 2013)
Estetica inumană. De la postmodernism la Facebook (Editura Tracus Arte, 2013)
Anticanonice (Editura Tritonic, 2009)

Homo Imprudens (Editura Muzeului Literaturii Române, 2006)
Știința minciunii responsabile. Embolii culturale (Editura Litera, București, 2024)

 

Citește mai multe poezii aici: Aceeași nevoie de a fi
 

Copyright © 2023 Felix Nicolau
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.