Dansul neuronilor
singurătatea asta care nu controlează buletine
e aceeași în toate traducerile
se silabisește la fel
20 sau 60, agnostici, atei sau ortodocși
singurătatea nu poartă ochelari
duminica e cea mai nemernică
dintre toate zilele
nu ai unde să pleci să alergi de gânduri
rămâi tu cu tine cel de care aparții
la TV se hlizesc de la mătuși exagerate
până la strănepoți de verișori
te roade ceva între stomac și coaste
(te rozi de pe interior)
și stai cu 2 părinți sau fără
discutând despre agricultură și filosofie
doar așa, să mai facă cuvântul mișcare
dar singurătatea e aceeași în toate domeniile
știu bine, îți strigi numele ca să te-asiguri că ești viu
dar nicio statistică nu ne va putea verifica
vreodată sufletele pline cu idei borfașe despre moarte
lumânările ard mereu pentru alții
și niciodată pentru noi
20 sau 60, aproximativ sau nu
boli
singurătatea are calculele făcute de mult
și se știe: e aceeași în toate traducerile lumii
(diferența e uriașă între a fi și a te simți singur)
20 sau 60, indiferent de spectru politic
se simte
undeva în casă, un șobolan e mort.
Imitație
Spun "sunt mai bătrână acum"
dinților mei plini de carii, precum în copilărie,
când ziceam că la 20 de ani o să fiu căsătorită și o să am copii
și uite-mă la 18 nemaivăzând o astfel de zi hazlie
sunt mai bătrână acum-spun
vederii mele tot mai slabe și spatelui cocoșat
ceea ce ne apasă azi ne va apăsa înzecit mâine – cuvântul
încerc să-mi păstrez inocența
pentru că în lumea oamenilor mari nimic nu mai e roz
decât dacă ai un marker permanent sau măcar semi
încerc să-mi păstrez inocența
sunt mai bătrână decât ieri și mai bătrână decât mâine
trăiesc prezentul bătătorit de palmele conștiinței colective
ca și atunci când am zis la un cenaclu
că nu pot ține pasul cu tehnologia
și cineva mi-a răspuns că sunt încă frumoasă
sunt mai bătrână acum - spun din nou oamenilor
care nu înțeleg că bătrân nu înseamnă putred, devorabil, îndepărtat...
Spun "eu sunt printre voi, de-a voastră, trăiesc"
și câteodată credibilitatea părăsește corpul ăsta obscen
precum în copilărie, când juram
că nu am lăsat eu becul aprins în baie... și nu era așa
pe atunci ziceam că nimic nu e mai frumos ca libertatea de om mare
(desenată acum cu un marker roz)
pe atunci nu știam ce e poezia
acum am aflat
sunt bătrână acum-spun minții mele covârșite de vers
friptă-fiartă, tot una e
o să-mi tranșeze carnea pe la vreun crăciun
și-or să găsească în mine bărbați de toate vârstele
cocktail de perspicide și tot ce am
iubit urât scuipat&sărutat într-o viață
se va mesteca de la sine se va roade
își va înfășca propriul mușchi de pe oase
și se va prezenta în fața lor: judecătorii
eu: o femeie isterică&bolnavă
Volume publicate:
Să taci atunci când scriu (volum distins cu premiul de debut la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighet, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2022)
Copyright © 2022 Nicoleta Giurgi
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului