"" ANA-MARIA ANANIA - SLEEP PARALYSIS - PARNAS XXI

ANA-MARIA ANANIA - SLEEP PARALYSIS

 

sleep paralysis (editura Cartea de după)

Ana-Maria Anania - sleep paralysis (editura Cartea de după, 2021): Tot ce avea mai frumos și tot ce avea mai dure­ros, toată nebunia și toată dragostea, Ana-Maria Anania le-a pus în această carte. Rămâne acum să o primiți în viețile voastre – în mințile și-n su­fletele voastre. Dragă Ana, îți mulțumesc – poezia ta e urlet și e șoaptă, și-n ambele m-am regăsit. (Intro la volumul sleep paralysis semnat de scriitorul Radu Găvan)

 


***


poezia e un cearșaf mototolit de cuvintele-trupuri
care se caută cu disperare.

 

***


sunt prizoniera propriului întuneric.
mă târâie pe jos, printre mucuri de țigară
și regrete unsuroase, iar luminița de la capătul
tunelului e-un nenorocit de puzzle
pe care nu reușesc să-l deslușesc.
m-am călcat în picioare
ca să supraviețuiesc.

sunt o epavă

m-am mutilat singură în războiul cu sinele
și-mi scuz lașitatea de-a ieși la lumină
cu motivul că sunt fotosensibilă.
lumina rănește pentru că arată toată mizeria
pe care am ascuns-o sub preș.

 

***


mi-ai tras mâna și mi-ai așezat-o pe inima ta
proaspăt scoasă din piept
se zbătea ca un pește pe uscat, iar eu o priveam îngrozită
în timp ce tu râdeai triumfător
te-am întrebat cum de mai respiri, cum de mai exiști

inima e un accesoriu, nu o necesitate

n-am înțeles și am fugit, dar tu ai rămas calm
știai că a doua zi mă voi întoarce
am vrut să văd dacă mai respiri și inima era tot pe masă
însă galben-verzuie
de atunci îți tot ud inima, sperând că va face rădăcini
ca să ți-o prind din nou în piept

 

***


sunt plămădită din cicatricile mamei
și din fricile sălbăticite ale tatălui meu.

sunt tot ce n-a fost bunica mea.
fericită.
am tot ce n-a avut străbunicul meu.
speranță.

sunt tot ce n-au visat părinții mei vreodată.
obișnuința mi-e o haină prea mică
și-mi țes fiecare zi din fir aspru de rebeliune

 

***


mă tem că fiecare zi care trece mă separă
de visurile mele și voi ajunge în scurt timp
să am privirea resemnată a unui om bătrân
și trecutul mă va tortura îngrozitor de tare,
în special gândul că n-am făcut ce voiam să fac,
că m-am conformat și-am muncit mereu pentru alții.

dimineața de luni începe întotdeauna cu un puternic
sentiment de greață provocat de anxietatea că urmează
încă o săptămână în care nu voi face nimic pentru mine.

de luni până vineri îmi repet aceleași cuvinte: nu uita cine ești!
nu-i lăsa să te dilueze! nu ești cine vor ei să fii!
nu renunța la tine!

fiece revenire la mine e din ce în ce mai obositoare
căci e greu să lupți cu ei și cu tine.
e greu să rămâi tu însuți când în fiecare zi faci
compromisuri
mult prea puține pentru tine.

Ana-Maria Anania


***


maturitatea e un măcelar.
mi-a rupt pielea strat cu strat până am
rămas carne vie, apoi a presărat peste ea sare fină
(o carne fragedă trebuie conservată bine).
mi-a tăiat sfârcurile, le-a mestecat în loc de tutun
și a cusut în locul lor niște nasuri de clovn hidoase;
de atunci n-am mai trecut niciodată neobservată.

maturitatea e o vară demonică.
a pătruns înăuntrul meu cu toată murdăria
unei lumi pe care n-o cunoșteam.
și-a lăsat în mine semințele de grâu înfierbântate de
un soare apocaliptic, apoi s-a scurs
în negura unei nopți de toamnă timpurie.

 

***


poezia mea e un episod de sleep paralysis
care se desfășoară în buclă. sunt prinsă în
universul ăsta și tot ce pot să fac e să aștept ca
panica să mă părăsească, să mi se relaxeze mușchii,
să-mi pot folosi brațele ca să-mi scutur bine de tot conștiința.

sunt total neputincioasă. fiecare poezie care umple foile astea albe
e ca o naștere provocată artificial. mă dor toate și cadrele medicale nu au
pic de înțelegere. fiecare cuvânt e un ac mare și gros pe care mi-l
împlânt singură în burtă, în timp ce mă privesc îngrozită în
oglinda de deasupra patului. tastez în neștire.
anxietatea simte
mirosul lașității și mă învăluie ca o pătură caldă și pufoasă.
probabil așa se întâmplă și atunci când mori.

oricât ți-ar fi de frică, nu închide ochii. întunericul e acolo și abia
așteaptă să te înghită. îmi repet în fiecare zi că totul e iluzie.
oare nu sunt coșmarurile mai reale decât zilele
în care ne bălăcim viețile de atâtea zile, luni, secole?



Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Ana-Maria Anania
Citește aici: Ana-Maria Anania - random person is typing
Pagina Facebook: Ana-Maria Anania
Blog: ana-are-blog.blogspot.com


Copyright © 2022 Ana-Maria Anania
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.


Un produs Blogger.