DANIELA NICOLAESCU - RECU(NAȘTERE)

 

Despărțire

Totul începe cu o desincronizare

Pași ce nu se aliniază. Un lapsus

Din palton cade un nasture,

Îl pui într-un sertar și aștepți.

Privești mușcătura din măr

Pe care acum năvălesc muștele.

Bărbații-actori al căror nume l-ai uitat

Îți dau târcoale repetitiv.

Îi consumi cu regularitate

Un anxiolitic ce se dizolvă în ani.

În lipsa oricărui stimul, privești mersul cuplurilor

Un mers îmbătrânit și greoi.

Ce nu spune nimic despre câte lemne au ars în ei

În iernile cele mai geroase.

Totul începe cu niște mâini transpirate

Ce se desprind încetul cu încetul

În ruperea asta ușoară

E o zbatere, o rezistență.

Un gât ce se refuză ștreangului

Un urlet înăbușit în pernă.

Și din el, viața unui nou-născut.

Dincolo de piele

Dincolo de piele piere

nemișcarea - straturile de tăcere se adună.

Albinele colectează mierea

Din sânge.

Dincolo de piele grefându-se

sloganuri, săbii, cuvinte ascuțite

În oglindă, trupul femeilor se calibrează.

Corpurile își schimbă poziția

Sunt litere plutitoare ce formează

anagrame ale pielii.

Ascultă-i mirosul, cum se lasă ușor

peste suprafața pielii.

Două mâini grăbite o descheie

nasture cu nasture.

Ar putea desface cuvintele ca niște picioare

Wanderlust între corali

În adâncimile oceanului său

pereți tactili se dilată și se retractează.

Dincolo de piele se pompează strigătul apocaliptic

ce umple spațiul dintre artere

dintre cuvinte.

Și totul se oprește.

Fâșii de tăcere tăiate felii ca pâinea

Fragmente de timp sfărâmate ca biscuiții între fălci.

Senzorii din piele o ghidează afară

Degetele îi alunecă spre ieșire - atingeri ce zăbovesc ori

se șterg delicat

creând din corpul ei

un palimpsest.

Vis atavic

Iubirea mea

o vază goală

Apa

stătută

nu conține

flori

nici florile nu

mă

conțin

în frumusețea lor efemeră.

----------Visul

Atavicul

întunericul ce se hrănește din plămâni

tu mă respiri

----------Visul

De ce plâng?

Am totul

De ce plâng?

Am tot ce mi se oferă

Copilul nu se întreabă de ce plânge

El trăiește durerea

Fără conștiință.

-----------Visul

Izbită de un perete

din care se decojește varul

în ochi se zbat pești

E o limită fragilă între violență și dragoste

Orice iubire e

suicidară.

Recu-naștere

Abisul curge în valuri

Ca rugăciunea - mierea

Pe buzele unui pelerin

Ferestre întredeschise

Voiajul frunzelor vestejite

Desprinderea lor de copaci

Desprinderea umbrelor de ziduri

Zborul transversal

Suflul pământului sufocat

Plămânul fertil și sângele amestecat

Cu care se hrănesc rădăcinile

Oxigenarea minții

Poezia traversează mintea

ascuțișul sabiei străpunge corpul

Trecerea morții prin noi

Pasaj obturat

Unde visele nu mai circulă

Cuvântul dezarticulat

Femeie ce își leapădă hainele

O silabă alunecă încrâncenată

Desprinderea hainelor de trup

Su(doare)a pe coloana fracturată

Mintea obosită, mintea odihnită

Echilibru dezaxat

Privirea se (în)toarce cu fața spre

necunoscut. C(oase) cordonul ombilical

În gro(apă) cade lumina

Recunoaștere/naștere

Prin corpul stră(vezi)u

Trece poezia ca o moarte înceată

În întuneric privirea se coase

Prin gămălii

Iar ochii cresc

cresc

cresc

cresc

cresc

Limbile întrepătrund

Recurent

Recu(nașterea).

 

Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Daniela Nicolaescu

Citește aici: Daniela Nicolaescu - Dragă S.

Copyright © 2022 Daniela Nicolaescu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.