DANIELA NICOLAESCU - RECU(NAȘTERE)
Despărțire
Totul începe cu o desincronizare
Pași ce nu se aliniază. Un lapsus
Din palton cade un nasture,
Îl pui într-un sertar și aștepți.
Privești mușcătura din măr
Pe care acum năvălesc muștele.
Bărbații-actori al căror nume l-ai uitat
Îți dau târcoale repetitiv.
Îi consumi cu regularitate
Un anxiolitic ce se dizolvă în ani.
În lipsa oricărui stimul, privești mersul cuplurilor
Un mers îmbătrânit și greoi.
Ce nu spune nimic despre câte lemne au ars în ei
În iernile cele mai geroase.
Totul începe cu niște mâini transpirate
Ce se desprind încetul cu încetul
În ruperea asta ușoară
E o zbatere, o rezistență.
Un gât ce se refuză ștreangului
Un urlet înăbușit în pernă.
Și din el, viața unui nou-născut.
Dincolo de piele piere
nemișcarea - straturile de tăcere se adună.
Albinele colectează mierea
Din sânge.
Dincolo de piele grefându-se
sloganuri, săbii, cuvinte ascuțite
În oglindă, trupul femeilor se calibrează.
Corpurile își schimbă poziția
Sunt litere plutitoare ce formează
anagrame ale pielii.
Ascultă-i mirosul, cum se lasă ușor
peste suprafața pielii.
Două mâini grăbite o descheie
nasture cu nasture.
Ar putea desface cuvintele ca niște picioare
Wanderlust între corali
În adâncimile oceanului său
pereți tactili se dilată și se retractează.
Dincolo de piele se pompează strigătul apocaliptic
ce umple spațiul dintre artere
dintre cuvinte.
Și totul se oprește.
Fâșii de tăcere tăiate felii ca pâinea
Fragmente de timp sfărâmate ca biscuiții între fălci.
Senzorii din piele o ghidează afară
Degetele îi alunecă spre ieșire - atingeri ce zăbovesc ori
se șterg delicat
creând din corpul ei
un palimpsest.
Vis atavic
Iubirea mea
o vază goală
Apa
stătută
nu conține
flori
nici florile nu
mă
conțin
în frumusețea lor efemeră.
----------Visul
Atavicul
întunericul ce se hrănește din plămâni
tu mă respiri
----------Visul
De ce plâng?
Am totul
De ce plâng?
Am tot ce mi se oferă
Copilul nu se întreabă de ce plânge
El trăiește durerea
Fără conștiință.
-----------Visul
Izbită de un perete
din care se decojește varul
în ochi se zbat pești
E o limită fragilă între violență și dragoste
Orice iubire e
suicidară.
Recu-naștere
Abisul curge în valuri
Ca rugăciunea - mierea
Pe buzele unui pelerin
Ferestre întredeschise
Voiajul frunzelor vestejite
Desprinderea lor de copaci
Desprinderea umbrelor de ziduri
Zborul transversal
Suflul pământului sufocat
Plămânul fertil și sângele amestecat
Cu care se hrănesc rădăcinile
Oxigenarea minții
Poezia traversează mintea
ascuțișul sabiei străpunge corpul
Trecerea morții prin noi
Pasaj obturat
Unde visele nu mai circulă
Cuvântul dezarticulat
Femeie ce își leapădă hainele
O silabă alunecă încrâncenată
Desprinderea hainelor de trup
Su(doare)a pe coloana fracturată
Mintea obosită, mintea odihnită
Echilibru dezaxat
Privirea se (în)toarce cu fața spre
necunoscut. C(oase) cordonul ombilical
În gro(apă) cade lumina
Recunoaștere/naștere
Prin corpul stră(vezi)u
Trece poezia ca o moarte înceată
În întuneric privirea se coase
Prin gămălii
Iar ochii cresc
cresc
cresc
cresc
cresc
Limbile întrepătrund
Recurent
Recu(nașterea).
Mai multe poezii și profilul autoarei
aici: Daniela Nicolaescu
Copyright © 2022 Daniela Nicolaescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
acordul autorului.
Postări
Leave a Comment