Politica privind datele cu caracter personal poate fi consultată aici:

3 dec. 2021

GABRIEL DINU - DE LA UN CAPĂT LA ALTUL

 

De la un capăt la altul (editura Siono, 2021)

Gabriel Dinu – De la un capăt la altul (editura Siono, 2021): Gabriel Dinu prinde cu grijă undele riscante astfel încât să le mai domolească înverșunarea, reușind felurite potriviri, unele riguroase iar altele extatice. Se simte o matematică a ideilor și de asemenea a sentimentelor, formularistica e una directă dar așezată, fără tendințe înțepătoare. Despre prețiozități de limbaj sau întortocheli alegorice, dintre acelea care fac uneori sarabanda și deliciul modei în spațiile literare, nici nu poate fi vorba în cazul acestui poet, care din câte s-a văzut la vremea respectivă a dat bine încă de la prima sa carte, numărându-mă printre cei care au dat semne de apreciere. Gabriel Dinu și-a instituit o manieră personală, distinctă, concentrându-și limbajul strict pe recuperarea esențelor dintr-un noian de folosințe ce presupune și oarecare uzură. În parcurgerea cuprinsului generos și divers, au sărit în față câteva repere de consonanță și rezonanță bine gândită și argumentată.

(...) Din câte se vede, ni s-a pregătit un registru interesant, cu accente care presupun o clară stăpânire a termenilor și situațiilor. Inerentul și inefabilul sunt astfel tratate încât să producă alinare în contextul deloc fermecător al unui real strivit de spaime și neputințe. Faptul că acest volum este dedicat în întregime lui Aurelian Titu Dumitrescu, este lăudabil, știind că acesta i-a fost principalul mentor, și mare lucru să creadă cineva de o asemenea statură culturală în tine, încă de la început. În ce mă privește, prin ceea ce am expus mai sus, îi doresc și prevăd lui Gabriel Dinu în continuare un parcurs bun. (extrase din recenzia „Lupta cu monștrii de după ușă”, semnată de scriitorul Daniel Marian)


De la un capăt la altul

De la un capăt la altul
al morții câțiva pași
prin viață.
E ca la instrucție apoi,
culcat, salt înainte,
pe loc repaus .
De la un capăt la altul
al morții, câțiva pași ,
câteva sute, câteva mii
și speranța celor rămași
că vei reveni
așa cu aproximație
a treia zi.


Între șamanism și ploaie

Între șamanism și ploaie
vine o umbră de om,
vine o urmă de zeu
și te atinge imperceptibil
pe suflet.


Prin ochii ei mari

Prin ochii ei mari
mă privea Dumnezeu.
În lume se lansase
o modă nouă.
Colecția de iarnă, primăvară,
toamnă și iarnă,
astfel că purtam cu toții
mănuși și măști,
măști și mănuși.
Prin ochii ei mari,
da, mă privea Dumnezeu.
Și nu era doar o impresie,
chiar lăcrima.
 

De la un capăt la altul (editura Siono, 2021)

Rugăciune

Doamne iartă-mă că
în nimicnicia mea,
le-am spus tuturor
pe nume.
I-am spus stăpânului,
stăpân.
Le-am spus
slugilor ordonanțe,
fariseilor, farisei!
Mai iartă-mă Doamne
ca nu am mâncat vara
înghețată, când Ți-e cald
și n-am băut țuică
fiartă iarna, când Ți-e frig.

În rest Doamne,
toate sunt la fel.
Cum le Știi.


Nefericire

Pe atunci nu exista google translate
și profesori de limba engleză
erau mult mai rari.
Existau mulți profesori de limba franceză
și munți de profesori de limba rusă.

Dar mai ales exista o băutura perfectă
incoloră numită vodcă
pe care adesea o traduceam cu o
băutură roze numită vin.

Destul de des eram fericiți
și ne zâmbeam unii altora.

Și da, eram atât de ignoranți și primitivi
încât nu cunoșteam cuvântul nefericire.

Cu timpul l-am cunoscut cu toții
și am renunțat fiecare la câte ceva,
cărți, idealuri și vise.

Mulți dintre noi atunci
au implorat-o pe ea, Moartea să vină
făcându-i loc ca unei amante,
în patul conjugal.

La cei mai mulți ea, docilă
a venit.
Pentru ceilalți deși am implorat-o
la fel, deși există google translate,
nu a venit, încă.


Bubico, Dumnezeule!


De dimineață bei cafeaua
și arunci câinele pe fereastră.
Prea începuse să semene cu Dumnezeu!
Cum dracu să te închini la un câine?
Abia ai timp cu telefonul în mână
de flora și fauna
politică și nu numai,
de pe rețelele sociale.
Flori, pisici, iepuri și maimuțe.
Așa că, de dimineață
îți bei cafeaua și arunci câinele pe fereastră.

Și nimeni, de nicăieri, nu îl strigă:
- Bubico, Dumnezeule,vin' la
 mama!


Volumul poate fi comandat aici:

   Gabriel Dinu – De la un capăt la altul (editura Siono)
   Gabriel Dinu – De la un capăt la altul (libris.ro)
   Gabriel Dinu – De la un capăt la altul (carturesti.ro)


Citește aici poezii din volumele: Câinele cu ochii albaștri și Ukraina Mir.  Al IV-lea Reich
Mai multe poezii și profilul autorului aici: Gabriel Dinu

Copyright © 2021 Gabriel Dinu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului