OXANA GHERMAN - EFECT ÎNTÂRZIAT

 

Oxana Gherman – efect întârziat (Editura Tracus Arte, 2021): Cu certitudine, am putea afırma că volumul de versuri „efect întârziat” de Oxana Gherman este o reuşită deplină a autoarei sau, cum se mai zice – este un volum compozit, prin cuprinsul căruia poeta îşi face voce în vederea incursiunilor ulterioare în universul ispitelor tandre şi al voluptăților. (Vitalie Răileanu, critic literar)

***

îmi vorbești sau îți plimbi palma pe-o suprafață rece
stau dreaptă în fața ta chiar și la cotituri când lumea se
înclină și în mine râde un copil învăț să clipesc riguros
ca o știință exactă deși cred în axioma alegerii sunt gata
să uit totul și să par resemnată de parcă aș ști
cum se moare în somn

***

mi-ai spus că nu sunt pasăre ci pisică închisă în colivie
ceața miroase a prosoape de baie prin ea străbat urlete și
zgomot de ciocan pneumatic în imposibila mea izolare las
ceafa pe spate într-un fel de excitație ca atunci când știi
că ești privit cu insistență de peste garduri taie în ceață
voci irascibile care nu vor învinge în capul tău am
alte proporții după ce ai mers ca un gimnast
pe fire mentolate de ață dentară

***

priveam cu ochii holbați cum moare de dorință să
aibă în zilele geroase o fată rumenă pe bancheta din față
o fată pe care s-o plimbe cu mașina de serviciu s-o ducă la
cinema să-i deschidă larg portiera în dreptul scării să
spargă râsete bubuitoare în liftul cu oglinzi impecabile

de la fereastra spitalului republican
ce ascuțite par vârfurile brazilor

***

femeile tale au câte o piatră sub limbă
parcă-mi venea să râd dar în mine mă smuceam
ca un animal priponit ce rău îmi pare spuneai cu surâsul
înfipt în cerul gurii printre formele eschivăriiclipeai rar și
te prăbușeai în somn iar eu aveam ceva grunjos în salivă și
respirația rece foarfeca adâncită în palmă iar după aceea
ochii tatălui îmi încremeneau foșnetul rochiei

***

în ultimul somn eram nesuferit de goală
ai fi putut stinge lumina când ai plecat să nu mă văd
în camera cu perdelele șifonate cu cearșafuri împrăștiate
pe jos m-aș fi putut îmbrățișa strâns să adorm
lângă o coajă de portocală

***

adun siberia asta de sticlă
pe un raft goală și visată de nimeni
când mă voi umple voi încerca să mă lovesc de iarna ta
vertij diform al unui grup de balerine șchioape

***

îmi încap toate într-o poșetă cu interiorul roșu
numai pe tine mă tem să te cunosc după zborul amânat
a nu știu câta oară după cafelele băute la rând în sala
de așteptare mi se pare că ești fața mea pământie
că sunt chipul tău deformat după ce am atins
tăcerea ca pe-un fir electric neizolat

***

lipsa ta ascunde bomboane sub pernă
lipsa ta se îmbracă pe dos își injectează insulină
și dormitează în balansoartotal diminuată lipsa ta își
linge degetele și întoarce pagina să recitească fragmentul
ce-mi readuce în nări mirosul pijamalei de la nouă ani când
făceam cinsprezece genuflexiuni și repetam prima strofă
plângând până adormeam

***

joci poker cu tine însuți
îți ești un excelent adversar stau în spatele tău
te uiți înainte și te gândești numai de nu te-aș vedea
oameni roiesc în jur se împiedică unul de altul iar
tu stai nemișcat și eu stau nemișcată
îți privesc ceafa şi-mi doresc să dispar

Citește aici mai multe poezii și profilul autoarei: Oxana Gherman

Copyright © 2021 Oxana Gherman
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.