Autoportret
Femeie sunt
din aer şi lumină,
timp mişcător,
închis într-o clepsidră.
Femeie sunt
din linişte şi apă,
un cer fără sprâncene,
un sentiment de frică,
cuvânt fără rostire,
o pasăre de sticlă.
Femeie sunt
din lacrimă şi zâmbet,
pe crucea vremii
un sărut de vânt.
Pasăre singuratică...
Trăiesc încă de la început de lume
și nimeni nu știe de mine.
Sunt o singuratică!
Am învățat cu ușurință suspinul inimii
și zbuciumul mării;
tristețea toamnelor cu lacrimi ruginii
și învălmășirea gândurilor.
Uneori mă exprim fără cuvinte,
doar îmbrățișând oamenii cu aripile
și ferestrele larg deschise.
Cred că mai întâi am fost fluture
retras în tăcerea adâncă a raiului.
Apoi am devenit visătoare
și m-am aruncat în libertatea
cuvântului.
Am scris pe buze pene și cocori,
am fumat cu vulcanii cicoare și maci,
am numărat umbre și pași.
De câteva secole mă caut la
Cina cea de taină.
Dacă mă strigi...
Dacă mă strigi, dispare marea
cu toată istoria unei iubiri:
frunze, secunde şi mărturisiri,
cuvinte, corăbii, vis, regăsiri
lăsate să curgă pe Calea
Lactee în aspre-adormiri.
Dacă mă plângi, învie un gând
îndrăgostit de albele păsări
rotindu-se tainic, departe în zări
când dorul le arde în flăcări;
învie un gând, sfios ascultând
cum viaţa se sparge în ţăndări.
Dacă mă uiţi, se naşte o stea
la ora de taină-a mirării,
la stingerea tristă-a chemării
în dorul din noaptea plecării.
Dacă mă chemi, voi fi dragostea
iertării... visării...
Vino în timpul meu
E dimineață?
Am uitat că timpul tău e mozaic
de păsări călătoare,
de fluturi și cireșe coapte,
un timp cuminte
cu amintiri albastre și ceasuri ruginite
în fereastră.
Vino în timpul meu
să îți așez visul sub pleoape,
să căutăm cuvintele de foc,
să ardem frigul din ochii statuilor de ceară,
să scriem poemul umbrei
din ghioc.
Dar ce contează cum e timpul și al cui?
Să ne-așezăm pe marginea fântânii
să bem din miedul zeilor
o stea,
și să rostim în șoaptă o nouă rugăciune:
Bună dimineața, dragostea mea!
Iubirea noastră
Iubirea noastră
nu a murit
ci, doar,
ca o pasăre înfrigurată
îşi schimbă locul
de pe o creangă
pe alta,
ciugulindu-şi
penele,
hrănindu-se
din sine însăşi...
Am învățat...
În primul an al morții mele,
Cineva mi-a spus că viața e frumoasă
și m-a trimis
să-nvăț
urcușul și căderea,
bucuria și durerea,
amarul și plăcerea.
M-am încurcat în timpul altora
și-apoi am evadat
crezând că noaptea e lumina și ziua e păcat.
Mi-am ascuțit privirea de brazii-ncărunțiți,
mi-am liniștit uimirea
pe-albastrul mării,
pe litere speriate,
pe coarnele pierdute de cerbii-ndrăgostiți.
Am învățat
că oamenii sunt verzi,
când totul li se pare măreț și infinit;
că sunt portocalii,
când drumul li se-nchide și pier tăcuți,
cuminți.
Sunt oameni roșii, negri, albaștri sau
pestriți,
așa cum li-e cuvântul încondeiat
de sfinți.
Mai sunt și oameni albi, cu aripi și cu flori.
Coboară pe pământ
s-ajute și să ierte,
să cânte leru-i ler,
dalbe ninsori,
s-adune
spini, otravă, nori.
M-am învârtit în cerc și în pătrat
și am crezut că totu-i terminat.
Și am plecat
în cea de-a doua moarte, dar...
m-am întors în viață, pentru c-am uitat,
așa mi-a spus Părintele ceresc,
să-nvăț tăcerea și răbdarea.
...să iubesc.
(selecție din volumele publicate)
Mariana Rogoz Stratulat: Am coborât în viaţă sub semnul aerian şi eterat al Vărsătorului, adică pe un 10 februarie sau cum ar spune Mozart: „Sunt născut(ă) din cer şi ţărână, dar aparţin cerului...”
Absolventă a Facultăţii de filologie (secţia română – franceză) din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și a Facultăţii de filologie (secţia franceză – engleză) din cadrul Universității “A. D. Xenopol” din Bucureşti. Profesia: profesor I, grad didactic I. Mariana Rogoz Stratulat este redactor al revistei Salonul literar, colaborator al revistei Literatura de Azi și realizator şi moderator emisiuni la Radio Enigma Hit. Membră a Ligii Scriitorilor din România, Ligii Scriitorilor din Vrancea, Cenaclului literar Mioriţa, Asociaţiei “Universul Prieteniei” și a Asociației Scriitorilor Români din Austria.
Atrasă de taina cuvântului din carte, am trecut prin toate formele şcolii româneşti. Cu scrisul am cochetat dintotdeauna, iar poezia a fost şi este un mod personal, propriu, de a-mi exprima gândurile şi sentimentele. Poate pentru că am simţit starea de poezie ca normalitate, nu ca excepţie, nu am făcut-o publică, decât foarte târziu. Sau poate, cine ştie, din cu totul alte motive necunoscute mie.
Volume publicate (poezie):
Lacrima din Paradis (editura PIM, Iaşi, 2009)
Tăcerea fumegândului cuvânt (editura PIM, Iaşi, 2010)
Suflet de cocor (editura PIM, Iaşi, 2011)
Tăceri, lacrimi şi iubire (în colecţia Întoarcerea poetului risipitor, editura Singur, Târgovişte, 2012)
Ireal (editura PIM, Iaşi, 2013)
Mozaic în Alb şi Negru (editura PIM, Iaşi, 2013)
Ochii din cuvinte (editura PIM, Iaşi, 2014)
Foc şi apă (editura PIM, Iaşi, 2014)
Paşi în exil (editura PIM, Iaşi, 2015)
Aproape Unul (editura PIM, Iaşi, 2015)
Castanii orbi (editura Rafet, Rm. Sărat, 2016)
Fantezii lirice în nopţile cu maci albaştri (editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2016)
Doamne, de ce m-ai pedepsit cu mine? (editura Detectiv Literar, Bucureşti, 2017)
Mansarda Timpului (editura TipoMoldova, Iaşi, 2018)
Amăgirile nemuririi (editura Eikon, Bucureşti, 2019)
Nenăscutele Umbre (editura Detectiv Literar, București, 2020)
Cărţi pentru copii:
Miţurica (prima carte, editura PIM, Iaşi, 2009)
Copyright © 2021 Mariana Rogoz Stratulat
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
