Mă-njunghii c-un poem narcotic,
Mireasmă strânsă-n curcubee
Și îmi curgi în gând, hipnoptic
Și-n trupul firav de femeie.
Catrenul tău cel trist duruse,
Căci timpul cerne-n mădulare
Taina unei vieți răpuse
De-atâtea bombe nucleare.
S-au strepezit vedenii mate
În visele-mi demult apuse
Și-am început a recunoaște
Declinul unui țel prea dulce.
S-au așezat în suflet oblic
Atâtea goluri fără nume
Și-am plâns pe axul de ceasornic
Peregrinările prin lume…
Mireasmă strânsă-n curcubee
Și îmi curgi în gând, hipnoptic
Și-n trupul firav de femeie.
Catrenul tău cel trist duruse,
Căci timpul cerne-n mădulare
Taina unei vieți răpuse
De-atâtea bombe nucleare.
S-au strepezit vedenii mate
În visele-mi demult apuse
Și-am început a recunoaște
Declinul unui țel prea dulce.
S-au așezat în suflet oblic
Atâtea goluri fără nume
Și-am plâns pe axul de ceasornic
Peregrinările prin lume…
Îngeri
Îngerii-și zideau cenacluri
Peste prispa cea de lut,
Prin cireșii scriși în salturi,
Se croia un început.
Noi fugeam dinspre durere
Și-n destinul de pe umăr,
Greierii țeseau poeme,
Ca să-nvăț anii să-i număr.
Spre copilăria-mi castă
Aripi înălțau trofee
Și din hrana îngerească,
Sclipuiam averi boeme.
Astăzi golul se întinde
În căsuța cu cerdac,
Moartea a-nceput a râde,
Prin cireși, îngerii tac.
Îngerii-și zideau cenacluri
Peste prispa cea de lut,
Prin cireșii scriși în salturi,
Se croia un început.
Noi fugeam dinspre durere
Și-n destinul de pe umăr,
Greierii țeseau poeme,
Ca să-nvăț anii să-i număr.
Spre copilăria-mi castă
Aripi înălțau trofee
Și din hrana îngerească,
Sclipuiam averi boeme.
Astăzi golul se întinde
În căsuța cu cerdac,
Moartea a-nceput a râde,
Prin cireși, îngerii tac.
Păcat
Dezastrele s-au stiviut alene
În sufletu-mi de albe doruri frânt
Și eu credeam târziul un devreme,
Dezvirginat de răul unui gând.
Păduri de șoapte susurau sălbatic
Și-n mine șerpuiau adânc poteci,
Erai un înger-demon singuratic
Și-mi otrăveai fântâni de fapte reci.
În munții neclintiți te-aș fi iertat,
Căci timpul a-nceput să rumenească
Iubirea noastră ne era păcat
Și clopote avea să prăbușescă.
Dezastrele s-au stiviut alene
În sufletu-mi de albe doruri frânt
Și eu credeam târziul un devreme,
Dezvirginat de răul unui gând.
Păduri de șoapte susurau sălbatic
Și-n mine șerpuiau adânc poteci,
Erai un înger-demon singuratic
Și-mi otrăveai fântâni de fapte reci.
În munții neclintiți te-aș fi iertat,
Căci timpul a-nceput să rumenească
Iubirea noastră ne era păcat
Și clopote avea să prăbușescă.
Rugina s-a înscris
Rugina s-a înscris pe oseminte,
Plâng nopți sihastre cu umbre cenușii,
Se odihnesc în casele-morminte,
Străbunii noștri care au fost vii.
Mi-e inima pustie lângă cruce,
O stea m-apasă și mă doare,
Cu voi acolo, în pământ m-aș duce
Să fiu din nou albastra voastră floare.
Mi-e dor de-o mână încercănată
Să o sărut pios, ca pe-o icoană,
Mi-e viața pasăre-nlăcrimată
Și cer iubire lumii de pomană.
A tors un greiere nemărginirea
Peste apusul sorții voastre crunt
Și încă vă mai cânt neprihănirea
Peste alămuri surde de cuvânt.
Rugina s-a înscris pe oseminte,
Plâng nopți sihastre cu umbre cenușii,
Se odihnesc în casele-morminte,
Străbunii noștri care au fost vii.
Mi-e inima pustie lângă cruce,
O stea m-apasă și mă doare,
Cu voi acolo, în pământ m-aș duce
Să fiu din nou albastra voastră floare.
Mi-e dor de-o mână încercănată
Să o sărut pios, ca pe-o icoană,
Mi-e viața pasăre-nlăcrimată
Și cer iubire lumii de pomană.
A tors un greiere nemărginirea
Peste apusul sorții voastre crunt
Și încă vă mai cânt neprihănirea
Peste alămuri surde de cuvânt.
Oh, România…
Oh, România mea scindată,
Te lasă hoții-aceștia fără puls,
Te-mpleticești ca o drogată
Și încă nu le este de-ajuns!
Te-au terfelit de două mii de ani,
Pe rând, tătarii, turcii, hunii
Și le-ai zâmbit infamilor golani,
Iar azi te-njosesc, din nou, nebunii.
Bogată și fecioară ai fost,
Dar inamicii încă te-au pândit
Și-ai îndurat, fără vreun rost,
Destinul inuman de osândit.
Oh, România mea frumoasă,
Batjocorită de jivine,
Recheamă-ne pe toți acasă,
Să te refacem din ruine!
Oh, România mea scindată,
Te lasă hoții-aceștia fără puls,
Te-mpleticești ca o drogată
Și încă nu le este de-ajuns!
Te-au terfelit de două mii de ani,
Pe rând, tătarii, turcii, hunii
Și le-ai zâmbit infamilor golani,
Iar azi te-njosesc, din nou, nebunii.
Bogată și fecioară ai fost,
Dar inamicii încă te-au pândit
Și-ai îndurat, fără vreun rost,
Destinul inuman de osândit.
Oh, România mea frumoasă,
Batjocorită de jivine,
Recheamă-ne pe toți acasă,
Să te refacem din ruine!
Poetul
Poetul, cea mai ciudată dintre creaturi,
Ființă racordată veșnic la extreme,
Cea mai sfidată stea, închisă-ntre armuri,
Trăiește-n univers un spectru de poeme…
Nu are liniște deajunsă în clondir
Și-l paște un fel de neputință ninsă,
El, simulacrul vinului și pâinii în potir,
Un june al gândului trucat de necredință.
Un corolar al teoremei Celui Preaînalt,
Un prinț blajin, cu sânge-albastru, metaforic,
El, sfidătorul unui circ, extrem de fad,
Presară dragoste în tot, cam euforic…
Poetul, cea mai ciudată dintre creaturi,
Ființă racordată veșnic la extreme,
Cea mai sfidată stea, închisă-ntre armuri,
Trăiește-n univers un spectru de poeme…
Nu are liniște deajunsă în clondir
Și-l paște un fel de neputință ninsă,
El, simulacrul vinului și pâinii în potir,
Un june al gândului trucat de necredință.
Un corolar al teoremei Celui Preaînalt,
Un prinț blajin, cu sânge-albastru, metaforic,
El, sfidătorul unui circ, extrem de fad,
Presară dragoste în tot, cam euforic…
Alina Florica (n. Pașcani): Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” din Mangalia. Autoare de poezie și proză scurtă. A colaborat cu publicațiile CultArt, eCreator, Steaua Dobrogei, Metafora ș.a. Texte semnate de Alina Florica au fost incluse în numeroase antologii literare. Volum de debut: „Urma pașilor iubirii” (editura CallasPrint, 2016).
