Nu știu cum sunt poeții
Nu știu cum sunt poeții
Cum se nasc
Și cum le împarte Dumnezeu muzele.
Știu doar că mie
În loc de tălpi
Îmi cresc cuvinte
Și dintr-o dată
Mersul și cuvintele mele sunt de neoprit!
Într-o seară
Te voi duce într-o seară
În liniștea unei biserici…
Dacă am făcut păcate
În dragoste
Numai tu mă poți ierta
Tu îmi cunoști cel mai bine dragostea
Iartă-mă și spune-mi
- Ce frumos miroși a păcat!
Te voi duce într-o seară
În liniștea unei biserici…
Dacă am făcut păcate
În dragoste
Numai tu mă poți ierta
Tu îmi cunoști cel mai bine dragostea
Iartă-mă și spune-mi
- Ce frumos miroși a păcat!
Dac-aș putea
Dac-aș putea, m-aș vindeca de tine
Și te-aș ierta, oricât mi-ar fi de greu,
Dar eu te simt cum curgi încet prin mine
Și încă mai miroși a Dumnezeu.
Dac-aș putea, aș strange într-o noapte
Dureri și oameni, doruri și păcat,
M-aș îmbăta cu vin de mere coapte
Și te-aș sfinți în clopote ce bat.
Dac-aș putea, tu să mă lași pe mine
Și să mă dărui vieții în hai-hui,
Eu, vinovat de dragostea din tine,
Mă leg să nu te dărui nimănui…
Dac-aș putea, m-aș vindeca de tine
Și te-aș ierta, oricât mi-ar fi de greu,
Dar eu te simt cum curgi încet prin mine
Și încă mai miroși a Dumnezeu.
Dac-aș putea, aș strange într-o noapte
Dureri și oameni, doruri și păcat,
M-aș îmbăta cu vin de mere coapte
Și te-aș sfinți în clopote ce bat.
Dac-aș putea, tu să mă lași pe mine
Și să mă dărui vieții în hai-hui,
Eu, vinovat de dragostea din tine,
Mă leg să nu te dărui nimănui…
Ochii mei
Eu nu spre cer vreau să mă ridic
Ci spre înlăuntrul meu
Nu de fiara pădurii mi-e teamă
Ci de fiara ce rupe bucăți din sufletul meu
Nu strig către munți
Că vine furtuna
Ci materiei mele îi spun asta
Nu de revărsarea oceanului mi-e teamă
Ci de impurele aluviuni
Ce se adună la intrarea în inima mea.
Nu. Nu de toate astea mi-e teamă
Ci de ochii mei preafrumoși
Care nu văd prăpastia dintre mine și Dumnezeu.
Eu nu spre cer vreau să mă ridic
Ci spre înlăuntrul meu
Nu de fiara pădurii mi-e teamă
Ci de fiara ce rupe bucăți din sufletul meu
Nu strig către munți
Că vine furtuna
Ci materiei mele îi spun asta
Nu de revărsarea oceanului mi-e teamă
Ci de impurele aluviuni
Ce se adună la intrarea în inima mea.
Nu. Nu de toate astea mi-e teamă
Ci de ochii mei preafrumoși
Care nu văd prăpastia dintre mine și Dumnezeu.
Mâinile mele
Mâinile mele care scriu
Care mă satură când îți simt foamea
Care te recompun din așternut în fiecare dimineață
Care te spală de păcat din două atingeri
Care te mângâie când mi se face dor
Mîinile mele împreună te așteaptă să bei cuvinte
Din podul palmei și din linia vieții.
Doamne, ce frumoasă ești când ți se face sete!
Mâinile mele care scriu
Care mă satură când îți simt foamea
Care te recompun din așternut în fiecare dimineață
Care te spală de păcat din două atingeri
Care te mângâie când mi se face dor
Mîinile mele împreună te așteaptă să bei cuvinte
Din podul palmei și din linia vieții.
Doamne, ce frumoasă ești când ți se face sete!
În ziua nunții
În ziua nunții
Când mă pregăteam ca orice poet
Să-i spun miresei cuvinte frumoase
Mi-a pus un deget pe buze
Și mi-a făcut semn să tac...
Eu vreau să-ți nasc copii
Nu cuvinte!
În ziua nunții
Când mă pregăteam ca orice poet
Să-i spun miresei cuvinte frumoase
Mi-a pus un deget pe buze
Și mi-a făcut semn să tac...
Eu vreau să-ți nasc copii
Nu cuvinte!
Numele meu
Așa te țin minte…
Femeia care deschide dimineața orașului
Și numără cuvintele
Care coboară în Cluj.
Pe ultimul îl oprești
Doar pentru tine
Îmi place numele tău!
Îmi place nimele tău!
În el
Cel mai femeie sunt eu…
Așa te țin minte…
Femeia care deschide dimineața orașului
Și numără cuvintele
Care coboară în Cluj.
Pe ultimul îl oprești
Doar pentru tine
Îmi place numele tău!
Îmi place nimele tău!
În el
Cel mai femeie sunt eu…
Reportaj
“Domnule poet,
Care este cel mai frumos cuvânt
Din viața dumneavoastră?”
- Cuvântul în care
Se ascunde o femeie îndrăgostită.
I-aș face o casă în Cluj
Și i-aș deschide ușa
În fiecare dimineață.
“Domnule poet,
Care este cel mai frumos cuvânt
Din viața dumneavoastră?”
- Cuvântul în care
Se ascunde o femeie îndrăgostită.
I-aș face o casă în Cluj
Și i-aș deschide ușa
În fiecare dimineață.
Păcătos
Sunt cel mai frumos păcătos
Din viața ta
Aruncă spre mine cu piatra
Ca și cum
Mi te-ai arunca toată.
Sunt cel mai frumos păcătos
Din viața ta
Aruncă spre mine cu piatra
Ca și cum
Mi te-ai arunca toată.
Ovidiu Purdea-Someș (n. 29 iunie 1965, Câșeiu, Cluj): Interpret de folclor românesc autentic de pe Valea Someșului – Dealurile Dejului, poet și publicist, ofițer în rezervă. Pe lângă bogata sa activitate artistică în domeniul muzicii populare ca profesionist și încununat cu diverse premii, a avut și o bogată activitate literară fiind Redactor șef la revista Observatorul Militar. A colaborat și cu alte reviste de prestigiu din țară.
Volume publicate:
Ranița cu iubire (versuri, 1997)
Lumină răstignită (versuri, 2000)
Și VIP-urile au fost soldați (interviuri, 3 volume: 1998, 2002, 2015)
Pedepsiți-mă pe mine! (proză scurtă, 2014)
Piatra Lunii (versuri, 2017)
A cui neliniște ești tu? (versuri, 2020)
Copyright © 2020 Ovidiu Purdea-Someș
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.