Multivers
Eu, care simt de două ori mai mult
Povestea sufletului tău
Stau goală în fața vieții
Așteptând definiția sensului
În care o poveste o întepătrunde
Pe alta în dorință și în același țel
Pe ambele părți.
M-am îndrăgostit de infinite ori
La aceeași lumină a lumânării
Si m-am dezîndrăgostit în amorțeală,
În uitare și în libertate
mai bogată cu un fir de viață,
iubesc infinitul îndrăgostit de mine.
Povestea sufletului tău
Stau goală în fața vieții
Așteptând definiția sensului
În care o poveste o întepătrunde
Pe alta în dorință și în același țel
Pe ambele părți.
M-am îndrăgostit de infinite ori
La aceeași lumină a lumânării
Si m-am dezîndrăgostit în amorțeală,
În uitare și în libertate
mai bogată cu un fir de viață,
iubesc infinitul îndrăgostit de mine.
Moștenire
Umple-ți tinerețea cu fapte mărețe,
Gingășia clipelor să dăruiască
Eterne schimbări
În viețile ce călătoresc
Prin noi și totodată cu noi.
Timpuri ce se nasc din bunătate,
Lecții blânde de viață,
Prin copii timpul își continuă rostul
Vântul ocolind pământul.
Razele de soare ne umple pe dinăuntru
Cu gânduri ce înfloresc mâine,
Iar azi fericirea trăiește
Scriindu-și pe pietre iubirea.
Umple-ți tinerețea cu fapte mărețe,
Gingășia clipelor să dăruiască
Eterne schimbări
În viețile ce călătoresc
Prin noi și totodată cu noi.
Timpuri ce se nasc din bunătate,
Lecții blânde de viață,
Prin copii timpul își continuă rostul
Vântul ocolind pământul.
Razele de soare ne umple pe dinăuntru
Cu gânduri ce înfloresc mâine,
Iar azi fericirea trăiește
Scriindu-și pe pietre iubirea.
Noaptea
Câte sărutări mărginașe pică din cer
Peste căpătâiul cel dintâi de la sol,
Văzduhul zbiară a gelozie interioară
Pe când exteriorul îl înăbușă de rugăciuni.
Noaptea latră somnul în insomnie
De dorul focului încins în răsărit,
Doar potopul lumii tace
Cufundat în gândurile lui.
Noaptea trece ca oricare,
Femei și bărbați se opresc din plecare
Pe altarul timpului ce moare,
Acolo unde viața își plânge mama.
Câte sărutări mărginașe pică din cer
Peste căpătâiul cel dintâi de la sol,
Văzduhul zbiară a gelozie interioară
Pe când exteriorul îl înăbușă de rugăciuni.
Noaptea latră somnul în insomnie
De dorul focului încins în răsărit,
Doar potopul lumii tace
Cufundat în gândurile lui.
Noaptea trece ca oricare,
Femei și bărbați se opresc din plecare
Pe altarul timpului ce moare,
Acolo unde viața își plânge mama.
Către Cer
Îmbătrânește pământul, Doamne,
Fă ceva!
Le-ai dat oamenilor zâmbet și speranță,
Iubire, nemurire dar ei...
Ei plâng de dorul,
De dorul Morții, Doamne,
Nu își văd Viața, copilul jucăuș,
Plin de bucurie și tandrețe.
Doamne, oamenii își numără clipele
Omorând eternul frumuseții lor,
Oh, Doamne,
Doamne unde au pus amorul,
Dorul de Eternitate?
Îmbătrânește pământul, Doamne,
Fă ceva!
Le-ai dat oamenilor zâmbet și speranță,
Iubire, nemurire dar ei...
Ei plâng de dorul,
De dorul Morții, Doamne,
Nu își văd Viața, copilul jucăuș,
Plin de bucurie și tandrețe.
Doamne, oamenii își numără clipele
Omorând eternul frumuseții lor,
Oh, Doamne,
Doamne unde au pus amorul,
Dorul de Eternitate?
Călători
Sunt un om bolnav,
nu pot trăi fără iubire pământească,
Mi se rupe aerul de tristețe
În lipsa oamenilor pasionați de viață.
Simt că mă sting singur
în tăcerea rugăciunilor.
Totul va fi bine,
Ne transformăm, cu toții
Prin moarte și prin viață,
În căutarea eternului
Clipa își va iubi călugărul.
Noi nu murim niciodată!
Sunt un om bolnav,
nu pot trăi fără iubire pământească,
Mi se rupe aerul de tristețe
În lipsa oamenilor pasionați de viață.
Simt că mă sting singur
în tăcerea rugăciunilor.
Totul va fi bine,
Ne transformăm, cu toții
Prin moarte și prin viață,
În căutarea eternului
Clipa își va iubi călugărul.
Noi nu murim niciodată!
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Natalia Micalona
Copyright © 2020 Natalia Micalona (Lia Teodora Ianto)Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.