ADRIAN SUCIU - SUFLETE DEZBRĂCATE

Suflete dezbrăcate

În ochii tăi coborâți spre mine zăresc bucuria

martirilor din convingere la vederea instrumentelor de tortură.

În acest pământ al uitării, ne amintim unul de altul.

Numai despre noi înșine ne amintim și unul de altul.

În amintire, e la fel de multă bucurie pentru tine ca și pentru mine.

Toată.

Ne privim și vedem ce suntem:

două suflete dezbrăcate sub cerul frumos.

Tratat de mers pe ape

Eu viața am cunoscut-o și i-am dat brânci aici,

unde n-a pășit nimeni pe ape de niște mii de ani.

Chiar azi voi schimba acest lucru! Voi pune să se picteze

un tablou gata scorojit cu subsemnatul mergând pe ape. Voi

deschide școala de mers pe ape, unde mersul pe ape

se va preda cu răbdare și știința va trece

dintr-o scăfârlie în alta. Voi scrie Tratatul de mers pe ape,

care se va înfățișa în locul meu la

Judecata de Apoi.

Căci eu nu voi putea să particip

fiind foarte ocupat cu o Doamnă.

Poem romantic

Dragostea mea e o statuie discretă în cel mai ascuns

dintre parcuri. Un câine negru în beznă.

Dragostea de sânge e măruntă și moartă.

Cea vie e de oase, unghii și dinți.

Numai tu ai fost.

Mângâierea de alta e un pustiu în paragină.

O bostănărie tristă, un vrej fără de rod.

Numai tu ești. O nevăzută zână

în cea mai demodată livadă. O culoare

necunoscută sub penelul cutărui artist.

Cine vrea să cunoască întoarcerea

noastră acasă și bunul nostru sfârșit

le va găsi într-o icoană secretă,

în cel mai subtil dintre schituri.

Cinci minute de glorie

Când vezi o femeie dormind în așternuturi curate,

tu să refuzi în scris priveliștea asta! Căci darul

apropierii de femeile din așternuturi curate e rar.

Mult mai rar decât muzeele păzite de paznici orfani.

Decât turlele înalte pentru sinucigași. Decât

chelnerii care te întreabă de viață. O femeie adormind

singură în așternuturi curate e fără urmă de durere

și de rușine.

O femeie goală în așternuturi curate e atât de frumoasă

încât merită iubită de o mie de ori deși frumusețea

oricărei femei are doar cinci minute de glorie și atât!

Neînțelegerea perfectă

Viața e o anestezie cu ferestre prin care intră

cerul mirându-se. Mi-e dor

de când eram neștiutor și plimbam speranțe

pe drumuri. Mă iubea somnul și nu mă trădase.

Purtam coroană de flori și dansam.

Scriam din tăceri. Grozav a mai fost!

Cerul nevinovat curgea peste lucruri nebănuite.

Dar poate că anii de nevinovăție doar i-am visat,

ca un divertisment de vacanță, ca o neînțelegere

atât de perfectă încât nu merită risipită.

Casa melcului

Mai treci prin sufletul meu

ca o siluetă pe drum luminat. Însuși hazardul

se miră cum ne-a adus pe noi laolaltă,

rude stinghere ale cafelei de seară. Sunt nopți

în care mă cunosc și-ți pot vorbi

despre tine. În altele, nu. Cât de urât e în istorie

și cât de mincinoase drumurile!

Cât de sărmană mântuirea celui care nu l-a auzit pe Domnul

și nu a văzut marea!

Am aflat târziu ce zadarnică e vânătoarea de lei.

Numai după ce am îmblânzit leii și durerea

s-a tolănit la picioarele noastre. Să pornim, așadar, nicăieri!

Ne așteaptă acolo femeile pe care le-am ghiftuit

cu dulceață de cicatrici și zeamă de-ntuneric. Copiii

noștri care suntem noi. Domnul și marea.

La țărmul ei șezum, băum și plînsem. Ca unii care știu

că drumul de la noi la veșnicie e mai scurt

decât drumul de la melc la casa melcului.

Amintirea celor pierdute

Poezia e prelungirea firească a mâinii mele drepte.

Dacă aș pierde mâna dreaptă, poezia

ar deveni o prelungire a mâinii stângi, în amintirea

mâinii drepte. Dacă aș pierde mâna stângă

și aș tot pierde, poezia s-ar apropia

mai tare de mine.

În amintirea celor pierdute.


Mai multe poezii și profilul autorului aici: Adrian Suciu

Citește aici: Adrian Suciu - Împărțitorul de apă

Copyright © 2020 Adrian Suciu

Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.