MONA GHEORGHE

Homeless

poetul rămâne
amarul anonim
într-o încâlcită ordine
și un singur recycle bin,
câtă vreme
miracolele s-au mutat
din natură în tehnică,
câtă vreme
ești surd și
toate filmele-s mute,
câtă vreme
salcâmul pentru cruce
devine hârtie
de tipar…

Instrumente de scris

nu se mai nasc instrumente de scris
uneori niște avortoni
trec  meteoric
prin fondul principal de cuvinte
ca fecioarele despletite
odinioară
prin portul mirosind a pește
nu se mai nasc instrumente puternice
care străbat fulgerește cugetul
ultima baladă s-a îngropat desuet
cu o doină pusă cruce căpătâiului
ultima oară când s-a născut
vreun instrument viabil
(în afara celor pentru aspect
și valoare sentimentală)
planeta a lăcrimat
eminescu

Ziare

univers pe tarabă
bărbați liberi de contract
povești în coadă de pește,
femei ignifuge
(speranțele femeilor dezamăgite
se țin de mână cu ratările bărbaților)
teniși converse
canale de scurgere informații (pentru neascultători):
iubiții s-au sinucis prin fugă de la locul faptei
da, ai creieri spălați la micul dejun
când te simți inspirată, aspirată
să scrii o poveste perfect execrabilă
pe ziduri de fugă din catacombele urbei
cu rămășițe de creștin(te aud!)
sau doar șanțuri de apărare, lângă ziduri bizare
o bere, țigara,cânticul de spălat mintea de tot aburul
și ploaia de azi secerată, (crizată!)
de trupuri trecătoare, de foșnete, de vaiet
de mierea din ceai retrasă de pe piață
din caliciul inflorescentului tei, te iu…
buletinul de știri, buletinul neutru; cât, buletinul?!

Fețe

o piatră
o frunză
o lacrimă
o poartă negăsită
a unei pietre
a unei frunze
a unei lacrimi
și dintre toate fețele uitate
cine dintre noi
cine și-a cunoscut fratele
în zațul cafelei
sau aiurea în inimă?
care dintre noi n-a rămas
zăvorât în închisoarea
unei pietre
unei frunze
unei lacrimi?
care dintre noi
nu e veșnic străin
și singuratic?

Tăcere

undeva, în lumea lor,
visele noastre tac împreună,
la o cafea
sau poate ţinându-se de mână.
golul meu căuta golul din tine
ca şi cum împreună
formau un întreg
al neputinţei de a deveni  realităţi,
pentru că la capătul drumului
s-a construit
fără acte sau aprobare
o închisoare a viselor
condamnate la uitare
pe viaţă…

Angelologie

(I)

îngerul săracilor
n-ajunge să răzbată
până la cocioabe
și nici nu-și pierde darurile
pe cărări.
niciodată!

îngerul săracilor e orb
și dibuie de-a lungul străzilor
mocirloase
din cartierele mărginașe.

îngerul săracilor
e femeia toantă
care mătură mucurile
din fața birtului de la colț,
pe care mahalagioaicele o roagă
să le cheme soții
pe numele de botez

(II)

în case bogate
îngerii cu tăvile-ncărcate
ies și intră necontenit
cu șorțulețe albe, scrobite,
ca slujnicele tocmite
cu surâsul pe buze.

îngerul bogaților
e acum, aici,
amanetează lacrimi
pentru viața viitoare.

îngerul bogaților nu oferă credit;
tăiș lângă tăiș
strânge-n calde îmbrățișări
sângele
doar albastru și violet

(șansă petalei)

nu știam
unde începe culoarea
și unde sfârșește
parfumul,
nu știam
că șoapta din zori
desparte petale surori,
că așează silabe egale
fără motiv
între verde și-albastru
definitiv

(tatălui meu...)

azi m-am împrietenit cu groparul
mi-a povestit ce greu e
să sapi în țărâna odihnei
mi-a povestit despre lucrurile
care-i arată că e acasă
avea un scorpion tatuat pe gât
și privirea tulbure
a stat lângă mine
până am aprins făclie
la mormântul tatii
apoi mi-a cerut o țigară
iar în urmă a tânguit clopotul
e vremea încă bolnavă, mi-am zis
poate ceea ce-ți aparține
până la urmă
te găsește

Ab initio

mi-ai dat un colțișor de canapea
și o bucată de pâine
dar un gram de suflet
de ce nu mi-ai dat?
viața asta este despre
”vino lângă mine”,
tacâm să stăm
tacâm-șervețel de hîrtie...

***

când ești singur
celui ce te-a înnourat
nu-i pasă
nu e lângă tine
ești  singur în legea ta
când ești singur
așa
lumea largă
rămâne fericită

Note despre mine însămi:

Mona Gheorghe: Am venit pe lumea asta într-o primăvară dunăreană la Brăila. Dragul de poezie s-a născut pentru mine înainte de a învăța să citesc, cu Coșbuc și Eminescu, din care tatăl meu recita tot timpul. Nu-mi place cursul cronologic depănat cuminte dar câte un fior mă află uneori și-i dau glas. Esențializat, dacă e posibil. Am studiat ingineria mecanică la Galați și în prezent sunt profesor de discipline tehnice la un liceu din orașul natal.

Îndeletnicirea cititului s-a împletit cu scrisul în adolescență, cu participări la reviste și cenacluri școlare, fără a deveni o preocupare perenă a maturității. Tributară iubirii necondiționate pentru arborii ce-și dăruiesc viața pentru hârtia de tipar, n-am hotărât încă apariția unui volum personal dar am considerat că promovarea pentru potențialii iubitori de poezie  e oportună și poate fi realizată în antologii, volume colective și în generosul spațiu virtual, unde sunt de ani buni membru al mai multor grupuri de poezie. Mă consider un veșnic învățăcel și sper să rămân un ucenic,  măcar atent, dacă nu harnic.

Câteva apariții în spațiul tipărit: mai multe numere ale revistei ”Banchetul” a fundației culturale “Ion D. Sîrbu” din Petroșani, secțiunea ”Japonerii” (2018, 2019, 2020); ”Poeme pe o frunză” (Editura Art Creativ, 2018), ”Traiectorii fragile”, Antologia “Gogyohka” (Editura Grinta, 2018), ”Monitorul de poezie – Ediția de 10 (zece)” (Editura Art Creativ, 2019), Antologia ”Rezident în țara cuvintelor” (Editura Betta, 2018), Antologiile “Romanian Haiku” (2019; 2020).

Copyright © 2020 Mona Gheorghe

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.