ROXANA IONIȚĂ

Dumnezeu Și-a închis telefonul

M-a sunat Dumnezeu în seara asta
de două ori
de fiecare dată i-am respins apelurile
știam prea bine ce are să-mi spună
că nimeni nu mă mai salvează
și că înțelegerea noastră a picat
nu m-am ținut de cuvânt cum am promis
trebuia să mă rog pentru el
și așa poate aveam și eu o șansă
la mântuire
dar eu m-am făcut că nu văd
și am ales să cedez de fiecare dată
doar doar oi afla și eu fericirea
Acum cine mă mai salvează
pe mine de mine?
Dumnezeu nu a mai sunat
iar eu mi-am lăsat telefonul pe modul
silențios, avion și brutal
O prăbușire în experimental

Dezechilibre

fumăm bem ne drogăm
ne otrăvim ne sinucidem
să nu mai simțim nimic
să ne facem o epidurală în suflet
să nu ne mai doară nimeni
și totul ca să
să nu ne mai gândim la moarte
să ne distragem de la canoane
ne distrugem trupurile încet
să nu ne pierdem mințile definitiv
cine a zis că viciile astea sunt
să ne curățăm creierii de nebunie
să n-o lăsăm să pună stăpânire
pe ce a rămas din sine
nu ne-a mințit cu adevărat
facem tot ce ne stă în neputință
să atingem zi de zi un pic de Ființă

Joaca de-a îngerii

Eram așa furioasă
Am visat că sparg
Toate paharele din casă
De pereți
Pereții în care te-ai închis
Pereții spoiți cu vrăji
Cu magii și plini de coji
Degeaba te rogi la icoane
Maica aia din colț nu te mai salvează
De data asta ai pierdut-o/
Ce dracului oi fi văzut la tine
Că m-ai cam smintit, florine
Tanti meqwe
O lăsați și pe eva
Să se joace cu demonii lui?
Nu stă mult, o aducem
Înapoi acasă
Vă rugăăăm,
Lăsați-o să iasă puțin afară.

Dusă ai fost și nu te-ai mai întors...
Dooormi? Trezește-te, descreierato!

amanta•virus

la apartamentele 19 și 23
s-au aflat două cazuri de amantlâc
unul dintre ele, acum vreo două seri
se pare că și desfrânarea se ia
ca răceala asta blestemată
a ajuns prin tot blocul de vizavi
un triunghi nițel strâmb în linii invizibile
așa cum s-a născut între numerele
de pe ușile lor închise

noapte de noapte
nici izolarea nu te mai scapă de asta
nici Dumnezeu și nici mă-ta aia bună
nu te mai scapă nimeni de asta
am zis să iau ceva pastile să-mi
recuperez creierii împrăștiați de atâta
psihanaliză pe stările de spirit
care nu se mai adună de ceva luni
sau poate era marți
se dezbracă unele pe altele în fiecare
noapte
se culcă în fiecare noapte cu alt bărbat
stările astea de spirit ca niște curbe
stările astea de spirit ca niște nebune

Capriciu

dacă soarele ar fi fost un bărbat
aș fi făcut dragoste cu el
de 3, ba nu, de 4 ori pe zi
m-aș fi asigurat că îl extenuez
atât de tare încât nu o să mai
aibă lumină sau vlagă pentru nicio
altă femeie de pe planetă
să închidă toată lumina în mine
și să rămână acolo captiv
până se gândește Dumnezeu să
facă alt soare
să fiu eu o clepsidră care adună
toate razele lui și le cerne cu grijă
până rămâne din ele praf de stele
să mi le tatuez pe încheieturi
dar dacă toți oamenii ăștia care
se trezesc dimineață și deschid ochii
nu l-ar mai vedea ar muri
toată iubirea din lume ar muri fără el
așa că îl las mereu să plece și să
dea câte o părticică din el în fiecare zi
părticică din mine care moare
cu fiecare secundă de lumină pe care
o împărtășește cu altă femeie
ai desenat pe asfalt semne cu creta pentru mine
să înțeleg că mă iubești
ciudat și disfuncțional ca dracu’
până când toată lumea asta nebună va muri
si-așa să-mi juri c-ai să-mi rămâi
crucea mea de căpătâi

între adam și o evă oarecare

rădăcinile astea care au crescut
până în grădina Raiului
au ceva din stupiditatea gestului
bărbatului care își bate joc
de propria creație
deșănțată în basmele din copilărie
o bulă de săpun ca o sferă
pe care o frămânți între degetele
care nu se mai termină
o evă pe care ai plămădit-o din
visele cu care te hrănești
când rupi câte o bucată din mine în
fiecare noapte când
luna nu mai apare și te obsedează
doar ca să ai mereu un umăr
cel pe care se află toate alunițele mele
pe care nu le-ai văzut niciodată
copacul pe care l-ai crescut în pădure
nu o să înverzească niciodată
și asta e cea mai sinceră
declarație de primăvară, a nu fi fost

mierluța

iubitul nostru
care ești de-a pururi,
nu ne trimite pe toate-n ceruri
Lasă-ne și nouă un vis
Să te dorim precum ai scris
Treacă de la tine pedeapsa ta
Și precum ți-e nevoia voii
Scapă-ne de răul desfrânării
S-ajungem iar la Dumnezeu
Te lepezi de mine?
Mă lepăd.
Te lepezi de ele toate?
Mă lepăd...
Iubitul nostru
Omoară-te întâi pe tine
Să trăim ca-n cer
Alsine.

Roxana Ioniță (n. 6 aprilie, București; absolventă a Facultății de Litere - promoția 2014 și a Facultății de psihologie și Științele Educației - promoția 2018): Poemele neîmblânzite ale unei eve de tranzit ce alergă uneori cu lupii în păduri, să se regăsească pe sine, să se asume, să se accepte, sălbatică și liberă iar, ca un prunc fraged în ochii lui Dumnezeu. 

Pagina Facebook: The Wolf Inside You 

Blog: Neîmblânzită