Saraol
Tencuiesc versuri
pe catapeteasma
sfârcurilor tale
și apoi le închin
mă rog
pentru atingerea lor.
Iubito,
aprind cu făclii
grele
incendiul din ochii tăi
și apoi îl sting
și îl condamn.
Îmi fac meseria,
cu mistria,
arunc versuri
Departe
Îți iubesc ochii
și năravul clipelor
în care nu mă atingi
deși ai vrea.
Mișcările tale copilărești
și zâmbetul prostuț,
sânii jucăuși
ce tresar
în vibrații amorfe.
Îți iubesc naivitatea,
speranța de a fi,
mersul frivol
înspre neatinsuri
și șoaptele ce niciodată
nu le voi auzi.
Îți iubesc plânsul
și trupul dezmierdat
de privirile mele
triste,
pâslarul ce-ți apără
tălpile
de mărăcini.
Îți iubesc ochii
și năravul clipelor
ce se surg
întru neîmplinirea noastră.
Perorație
N-are nici un rost
să sper,
să disper,
să zbor dincolo de orizonturi
-Nihil-
copacii se descompun
pământul
mănâncă pământul
și dispar hectare
de amurguri.
Pierdut,
lacrimile nu mai curg
și m-am rătăcit
departe
de căutarea
sinelui cu sens.
din
Pribegie
De ce-mi vine să plâng
atunci când sper?
De ce nu mă complac
în nihilismul meu
și-ncerc să zbor
într-o lume
guvernată de gravitație?
Nu cumva
cea mai mare dorință a mea
se rezumă la destinul
ce niciodată
nu-l voi putea suporta?
Beteag
Te pogori
din lumea ideilor
să-mi frângi
neîmplinirea
cu certitudinea ta
incomprehensibilă.
Mă arunci
la hotarul
nopții...
nihil
îți spun
nihil
de-acum...
pămâncior.
Copyright © 2020 Adrian Ciocioman
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.