ANTONELA STOICA

De tine nu-mi mai este dor

De tine nu-mi mai este dor, zăpada ne-a umplut coliba

În sat ne-au pus un semafor, e doar o singură culoare;

Au asfaltat, nu se văd pași de-atâta Iarnă, pe trotuare

Și nu-mi dau seama ”ce și cum”...  pe unde ni se-ascunde ”hiba”.

De tine nu mi-e dor nicicum; doar mă ma idoare, când scriu, mâna

Un diagnostic sec prescrie “sindromul de tunel carpal”

Demisia-ți echivalează “măgarul înecat la mal”

Ziarele au amuțit; nu le citesc cu săptămâna.

De tine nu mi-e dor deloc; mă doare-o amintire vagă

Când dragostea ardea întreagă și aprindeam un foc, cu foc

De-L întrebai pe Dumnezeu, de noi, în Rai, nu era loc

”Obsesie” mi-erai; Eu, mândră, cât îți puteam fi de dragă.

De tine, azi, nu-mi este dor; nu cred că-ți este dor de mine...

Cuvintele s-au comprima tîn “poezie fără rost.”

Am învățat că fericiri nu ni se dau fără greu cost...

În ”jungla îngerilor triști” Iubirea s-a pierdut de Sine.

N-am timp să te iubesc

N-am timp să te iubesc ca înainte

Azi, către mâine facem înc-un pas

Mă-mbăt cu-n vin de viață și cuvinte,

Sfidând bătaia ultimului ceas.

Mă irosesc în piața de nimicuri

Pe-un galantar cu smirnă și amor,

O Epopee scrisă printre picuri,

De-un zeu nebun cu chip de muritor.

Când te iubesc, de faimă sunt dezisă

Mă faci adictă, îmi ești crez și drog;

Mă ard trăind, istorie nescrisă,

Fecioara ta-mblânzind un inorog.

Doi călători prin faldurile Sorții

Continuu navigând printre fiori,

Cădem răpuși în învierea nopții,

Lumina ne resuscitează-n zori.

Moire-“acoperite”, vise toarcem,

Pe drumul către casă-n zbor abrupt;

Pleiadele ne-așteaptă să ne-ntoarcem

La sfera-mamă din care ne-am rupt.

Ca o „lacrimă stelară”

Nu mă lași să mor în tihnă, nu mă lași nici să trăiesc;

În decorul pământesc ești Sisif, fără odihnă.

Exilată-n voia Sorții pe un Munte de Uimire,

Blestemată-s cu Iubire... vie, dar dansez cu morții.

Ne-am aflat “nemărginirea”... și-am ascuns-o, disecat-o,

Existența ne-am mascat-o, strangulat-am fericirea;

Viața nu e vreo scofală, o poți pierde-ntr-o secundă,

Iar Lumina, ca pe-o undă-n întuneric... mi-e-ndoială.

Nici nu pot măcar să-njur “nebunia nopții noastre”

Doar mă pierd în ierni albastre, dorm c-o umbră împrejur;

Și-l visez, în sân mi-e scrumul, versul din țigări de foi,

O iluzie de “noi” și povești, blocându-mi drumul.

În infernul minții tale-s prizonieră voluntară;

N-ai știut că-s avatară, implantată-n a ta cale...

Ană expediționară, poezie printre rânduri,

Să îți sap tunel prin gânduri ca o “lacrimă stelară”.

Dar n-am cum... îmi ești parfumul, alergând ca magma-n vene

Prin zăpezile perene, tăvălită, îți simt fumul...

Chiar de-ți cad, să teconving, dintr-un brad ce-i veșnic verde,

Într-o Iarnă a ne pierde, e-n zadar... nu vreau să-nving.

Unde-a-nceput lumina

Născuți din ”vidul absolut unde-a-nceput Lumina”

Doar Demiurgul, pentru Noi, în Rai și-asumă vina;

Particule Dumnezeiești, de Doruri malformate,

Când tălmăcim Cuvântul Său, rostim Impietate.

Ne-am prăbușit ca doi spioni, pe glia degerată,

C-o parașută de verb sfânt, pe cale sfâșiată;

Am reînvățat să ne hrănim c-o lingură de lemn,

Numai de post, c-am obosit păcătuind solemn.

Am mângâiat un vis schilod, am memorat blesteme

Acoperiți de mir și glod, Iubire, anateme.

Ne-am ridicat de la pământ, ca două cruci de sânge

Știind că-n cerul surdo-mut doar Dumnezeu ne plânge.

În liniștea de “gol de Timp” ce ni s-a scurs din Viață

Am sechestrat secunde seci, le-am înșirat pe-o ață...

Am învățat, ținând răboj la felul cum se moare,

Să ne-ncarnăm tot ca Noi Doi și-n ere viitoare.

Iubirea

Iubirea-nevroză se zbate-ntr-un cântec

Ne ciocăne-n suflet cu-n dești’ înghețat;

Separă săruturi, de humă, sub umblet

Alungă blesteme cu glas dezmățat.

Iubirea-îmblânzită semnează contracte

Pe viață, avere, copii și strămoși,

Se-nchină lui Cronos pe-o mână de acte

Falsând dimineața din tril de cocoși.

Iubirea-sirenă te scoate din minte,

Te-mbracă în giulgiul simțirii, durut...

La colț de Himeră îți vinde cuvinte,

Dar nu din acelea ce-au fost Început.

Iubirea pustie-nverzește deșerturi

Îngroapă-n nisipuri întregi caravane;

Cu gâtul uscat, beduini uită certuri,

Cascade visând și orgii cu Morgane.

Iubirea stelară înalță conștiința,

Se ard constelații-n inimi cât casa,

Frisoane solare gravitând în ființa

Ce are noroc și rude la NASA.

Iubirea-sentință ne tremură-n spate,

În ocne de sare și plumb arvunit...

Stafii-sentimente săpând dezbrăcate

Pereții-nchisorii în care-am murit.

(poezii din volumul în pregătire “Soldații timpului”)

Antonela Stoica (n. 29 martie, Câmpulung Muscel, Argeş): În 1989 s-a mutat în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut 26 de ani, cea mai mare parte din viața ei. Din 2015 locuieşte în Germania şi în România. Este absoventă a Colegiului Național “Carol I” din Câmpulung Muscel, Hunter College New York, Fairfield University (Limba şi Literatura Engleză, Compoziție şi Proză, Scriere Creativă), HB Studio, Dramatic Arts Academy (New York City), New York State Ivy RE Law/ Notary andBrokerage Academy, Berlitz International Institute (Washington D.C.). A publicat în limba română în revistele literare și pe site-urile: Confluențe Literare (2016), Prodiaspora (Germania, 2016), Eminesciana (2018), Cervantes (2018), Armonii Culturale (2018), Sintagme Literare (2018), Amprentele Sufletului (2018), ASCIOR - Orizonturile Bucuriei (2018), Cuvântul liber (2018). Antonela Stoica a avut colaborări literare şi proiecte cu diverse organizații şi instituții culturale: Green Peace International, American Heart Association, United Way, Save the Children, Diabetes Association, Lymphoma Society, United Cerebral Palsy Foundation, International Institute, Levitt Pavillion for the Arts, American Veterans' Association, O.N.U. şi Ambasadele, Consulatele şi Centrele Culturale ale României de la New York, Washington, D.C., Roma, Paris, Barcelona şi Madrid.

Co-autor în antologiile:

Literatura din călimară (volumul I, editura Scriitorilor, 2017)

Damele metaforei (seria eCreator, editura Ceconi, 2017)

Surâsuri înlăcrimate – fel de fel de stihuri (editura Kitcom, 2017)

Poeți și scriitori contemporani în regal eminescian (editura Magic Print, 2018)

Scriitori români, uniți în cuget și simțiri, la Centenarul Marii Uniri (editura Magic Print, 2018)

Premii şi diplome pentru publicații în limba română:

Premiul I (la Concursul de Poezie “Prodiaspora”, Germania, 2016)

Diplome de excelență (pentru volumele „Punte spre Andromeda” şi „Spirit Sacru”, acoradte de asociația Il Mondo Blu, Roma)

Diploma de «Ambasador al Limbii Române şi a spiritului sacru al poporului Român în lumea întreagă» (acordată de Ministerul Românilor de Pretutindeni şi de Centrului Român pentru Integrare şi tradiții, Italia, pentru volumul „Spirit Sacru”)

Diploma «România eternă» (acordată cu prilejul Centenarului Marii Uniri şi a lansării volumului «Alungați din Destin», din partea Ligii Culturale a Românilor de Pretudindeni, a revistei „Curtea de la Argeș”  şi a Asociației de Vexilologie “Tricolorul”)

Diplome de excelență (acordate de revista “Amprentele Sufletului”, la Palatul Parlamentului, cu prilejul Salonului National „Mihai Eminescu”, pentru cele mai frumoase creații literare cuprinse în antologia „Poeți şi prozatori contemporani în regal eminescian, ediția 2018” şi pentru antologia „Scriitori români uniți în cuget şi simțiri la Centenarul Marii Uniri”, 2018)

Volume de poezie publicate:

Punte spre Andromeda (editura Diaspora, Vrancea/Roma, 2017)

Alungați din destin (editura Universitaria, Craiova, 2018)

Spirit sacru (editura Minela, București, 2018)

An prema aanandha (ediție română-engleză, editura Izvorul Cuvântului, Bucureşti, 2019)

Volume de poezie în curs de apariție:

Sanctuare în cuvânt

Soldații timpului

Descântecele florilor

Aanandhisme

Copyright © 2019 Antonela Stoica

Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.