Sibiana Mirela Antoche – Anotimpuri pastelate (Editura Lucas, Brăila, 2018): Sibiana Mirela Antoche
a apărut pe firmamentul poeziei feminine brăilene lansând primul volum Viață în
doi în anul 2016. Anul următor a publicat cel de-al doilea volum de versuri,
numit Stropi de rouă, iar la începutul acestui an a revenit pe scena lansărilor
de carte cu volumul Buchetul de iubire. Toate cele trei cărți au fost publicate
la editura Lucas din Brăila și au ca teme principale Iubirea și Natura. Cel de al patrulea volum de versuri al autoarei
Sibiana Mirela Antoche, publicat în acest an tot la editura Lucas, începe cu
poezia A mai trecut o toamnă, versurile acesteia făcând referire la scurgerea
ireversibilă a Timpului, la trecerea inevitabilă a Vieții și la ceea ce rămâne
după fiecare trecător prin această Lume, dar și la deșarta speranță ca
Inevitabilul să aibă loc cât mai târziu cu putință, toată această filosofie
primară desfășurându-se într-un decor pastelat. (extrase din prefața
volumului - Iubirea între cald și rece - semnată de poetul și
publicistul Virgil Andronescu)
Într-o lume în care frumosul pare să se fi pierdut demult
prin labirintul vieții cotidiene, a răsărit, din adâncul sufletului meu, un
vers emoționant ce îmbie la speranță, la renaștere, la viață, la iubire. V-am
invitat să mă însoțiți într-o călătorie imaginară, să priviți, prin ochii mei, Natura în toată plenitudinea
ei, să o vedeți așa cum eu am creionat-o, ajutându-mă de multitudinea de
metafore, epitete, comparații care
vibrează în ritmul și candoarea rimei, ritmului și a imaginilor artistice.
Îmbrăcat în haine de gală, noul meu volum, „Anotimpuri pastelate”, apărut la
Editura Lucas, Brăila, face o punte
între anotimpuri, colindă hoinar prin vânt, nori, ceață, ploaie și omăt,
aducând în lumina poeziei tablouri emoționante, pline de trăiri, încărcate de
sensibilitate. (Sibiana Mirela Antoche)
Ordinea poeziilor este genial gândită, (chiar matematic !) în această carte, acestea fiind înșirate firesc pe anotimpuri dar având și poeme intermediare care fac trecerea între ele. Numeroase figuri de stil înfrumuseţează textul dovedind o măiestrie de excepție a autoarei cărții, o maturitate literară câștigată și prin trudă nu doar prin talent. (extrase din recenzia semnată de scriitorii Mariana Bendou și Vasile Rușeți)
Ordinea poeziilor este genial gândită, (chiar matematic !) în această carte, acestea fiind înșirate firesc pe anotimpuri dar având și poeme intermediare care fac trecerea între ele. Numeroase figuri de stil înfrumuseţează textul dovedind o măiestrie de excepție a autoarei cărții, o maturitate literară câștigată și prin trudă nu doar prin talent. (extrase din recenzia semnată de scriitorii Mariana Bendou și Vasile Rușeți)
A mai
trecut o toamnă
A mai trecut o toamnă peste noi, iubite
Și câte multe alte or mai urma-n curând,
N-avem a ști vreodată din iernile ursite
Câte-or mai ninge-n viață și câte pe
pământ.
Cules-am noi lăstari din umbre ale
vremii
Din toamnele trecute de parc-au fost
chiar ieri,
Cărunte ne sunt tâmplele din fulgii albi
ai lumii
Au explodat în floare ca trandafirii-n
veri.
A mai trecut o toamnă și câte-or mai
veni
Ne-am resemnat la gândul că-n viață nu-i
revers,
Ne întrebăm adesea și vrem a îndrăzni:
E toamnă pe pământ sau și în univers?
Ierni
trucate
Ierni trucate-n scene puse de actorii
siderali
Cern zăpada printre stele și prin norii
boreali.
Joacă neaua, sare valuri, se depun
grămezi de alb
Cerul prinde-acum culoare, un argint
placat cu dalb.
Înșelat, pământul geme, s-ar mai vrea în
pat de nea
Iarna cântă, voios zburdă, dănțuind la
braț cu-o stea.
Nu se-ncurcă să coboare, îi e bine-acolo
sus
Își sporește repertoriul, înc-o piesă a
compus.
Carul Mic și Carul Mare în aplauze o
țin.
Ce ar face-o să coboare printre noi,
acum, puțin?
Visul ei de-a fi stăpână peste-ntinsul
său stelin
A schimbat-o într-o divă, cu un aer mai
calin.
Nu-i lipsește nici curajul, nici tupeul
de-a trișa
Prinsă-n horă, viscolește și încalecă
pe-o șa
Lasă-n urmă viața-n ceruri, se trezește
că ar vrea
Să arunce cu zăpadă și... pornește
vremea rea.
Murmurul
zăpezii
Apleacă-ți urechea, străine și simte cum
tremură neaua
Sub gerul ce strânge în lațuri,
dezbracă-ți și dă-i ei mantaua,
Ce-ți pasă de albul ce strigă și geme
sub cerul opal?
Zăpada în murmur tresaltă în aer polar,
boreal.
Acoperă-ntinsul degrabă cu mâna ce caldă
îți este,
Zăpezii dă-i șansa să simtă căldurile
iernii celeste
Și curmă-i ușor suferința și stinge-i
încet frământarea
Topește-i sub talpa-ți fierbinte toți
susurii, toată vâltoarea.
Ascultă zăpada... suspină și dârdâie-n
patul de iarnă
Înaltul se scutură-n voie, a fulgilor
cerului... cearnă,
Privește și-ncearcă-a-nțelege: E murmur,
e patos, e chin?
E zbuciumul cast al zăpezii ce freamătă
albul divin!
Armonii
de primăvară
Cerul scapără hipnotic verdele din
înaltul pântec,
Lin, izvoarele cuvântă șiroind într-un
descântec,
Hoarde de cocori scoboară către vechile cuibare,
Raze sidefii dansează sub a soarelui candoare.
Într-un nod de ram sălbatec primăvara cuibărește,
Strop de rouă-n fir de iarbă peste câmpuri
strălucește,
Tril de mândră ciocârlie tot cuprinsul rezonează,
Nesfârșita simfonie peste-ntinsuri,
blând, vibrează.
Rândunele grațioase pe sub streșini vârtejesc,
Cuib de paie mâlurite, căptușite-n puf sporesc,
Roi de-albine zgomotoase, raiduri văluresc
de zor,
Fluturi galbeni zbat din aripi în fermecătorul
zbor.
Partituri se nasc sub stele în al
nopților decor,
Ciripit de păsărele ostenește-n cald amor,
Crudul naște sensul vieții și naturii încântare,
Primăverii... armonie între cântec și culoare.
Tu,
cine ești?...
De unde, Doamne-ai adunat atât parfum de
primăvară
Și l-ai pictat în cuib de flori,
dantelării, rochii de seară?
De unde, Doamne, ai știut c-o să ne
placă-nmiresmarea
Și n-ai uitat nicio petală să-i asortezi
în ram culoarea?
De unde, Doamne-ai învățat să slobozești
din cer divinul,
Să ne îmbeți în dulci arome, să ne
alinți în ochi seninul?
De unde, Doamne-atât frumos? Din câte
lumi l-ai frământat
De-ai reușit să ne surprinzi...
încântător, ne-ai fermecat?
De unde, Doamne, te-ai gândit a tale
porți să le deschizi
Și Raiul florilor cerești în largi
poiene să le prinzi?
De unde, Doamne-au coborât atâtea
leacuri pe pământ
Și-ai contopit într-un delir balsamuri
ce se vor descânt?
De unde, Doamne-ai revărsat atâta
dragoste deodat’
Și-ai presărat miresme-n flori și ne-ai
iubit... și ne-ai iertat?
Și totuși, Eu, vă înțeleg, v-ascult
durerile lumești,
Dar, tu, creștine păcătos, de ce te
miri? Tu, cine ești?
Sfere de plumb brăzdează văzduhul,
Cenușa migrează în zbucium ceresc,
Rafale de vânt pe pământ își dau duhul,
Pe pântecul verde ciulini vârtejesc.
Întunericul strânge prin frigul
ce-apasă,
Rostogol de lumini văluresc dintre nori,
Indispuse-anotimpuri de vreme cețoasă
Se agită sub bura de umezi fiori.
Șerpuiesc picături de frenetică ploaie,
Pieptănatele fire de iarbă scâncesc,
În rafale, furtuna, tăcerea o-nmoaie,
Frivole armate de nori răvășesc.
Un petic de soare din spatele ceții
Zâmbește haotic dorind a pulsa
Din seva divină-ale tainelor vieții
Neliniștea timpului... prin cer răsfira.
Copyright © 2018 Sibiana Mirela Antoche
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat
este permisă numai cu acordul autorului.