NEGRU OPAC
scrie cu litere cât toate zilele de mari
pe autobuzul care nici măcar nu a oprit
în stație.
de ce coca-cola și nu numele tău
mă întreb.
frecvența cu care sosesc autobuzele este
de 35
de minute sâmbăta
și 50 duminica.
spun oamenii de știință
că în medie un bărbat se gândește
de nouăsprezece ori pe zi la sex:
am cu ce să îmi umplu așadar cele
douăzeci de minute rămase.
îmi privesc tenișii.
aș putea să mă prefac că dorm în
picioare;
prea mult roșu!
girofarul unei mașini de poliție
șase-șase
îmi pun mereu aceeași întrebare.
mă gândesc la toma necredinciosul
rămas pe dinafară,
când a venit să sărute mâinile Maicii
Sfinte
din cauza unei greșeli de tastare
și la toți cei care se îngrămădesc în
fața ascensoarelor.
sunt scara de urgență
sunt tunelul de sticlă în care Ana
prietena mea corporatistă
și-a pierdut mușchii picioarelor.
sunt șase-șase
mereu aceeași întrebare
luis armstrong
și lipsa complexului de vitamine B.
sunt una peste alta
după ce-am tras linie
încă în stație
așteptându-l pe Godot
și comentariile sale stupide.
sunt sub un soare artizanal
eroare logică
urmărind cu privirea urma dreaptă a unui
avion
de care atârnă un cer sfâșiat de
așteptare.
Aproape
Poem
în apartamentul unde mănânc
și dorm
unde mă întorc la rănile noastre
a plouat.
a plouat în pat
a plouat pe linia vieții
până când
camera s-a inundat
până când
deasupra apei
insulă de nisip fin și alb
a rămas doar craniul meu.
nervoasă
după ce a renunțat să mai lovească în
ușă
vecina de la etajul de dedesubt
și-a tăiat o bucată de piele
de pe coapsă.
a făcut din ea o bărcuță
și i-a dat drumul
pe sub ușă.
până a ajuns la mine
pielea s-a încrețit
ce scrisese pe ea nu se mai putea citi.
@
dincolo de fereastră figura tatălui
plutește în apropierea fantomei unui fluture.
aripile se ciocnesc în zbor de două ori
pe secundă.
la ce bun o umbră a aceleiași umbre?
O
||
HO—As—OH
|
OH
pe sub masă talpa piciorului calcă în
fluid.
este sânge peste tot, până la glezne.
maimuța din clădire alergată de un câine roșu alunecă pe balustradă.
urcă și din nou își dă drumul:
“în unitate dacă fumați, imediat veți fi
externați! fiecare pacient care ne sosește în prag, ne e un prieten drag! dacă
vreți să fiți respectați, discuții neprincipiale nu angajați!“
și nici un om nu bănuie că acel câine
roșu este un fel de vis.
un vis înalt cât 17 etaje, la fiecare
100 de ani atins de un înger diferit.
doctorul se ridică cu unduiri de
înotător subacvatic.
palma lui înmănușată în lumină își
continuă povestea
și fiorul, freamătul vântului printre
copaci
este cel al omului care vede pentru
prima dată o oglindă, îngrozit cade la pământ
și orbit de noapte sare în primul taxi
se refugiază în siguranța propriului cămin,
în lumea construită din click-uri
în care ființa sa este doar o adresă de
email.
*
citatul face parte din romanul Laika,
autor Adrian Alui Gheorghe
Înainte
de ea
treci în fiecare dimineață
pe lângă mine.
cobori la metrou
urci în tramvai
sau în mașina personală
nu contează.
întotdeauna treci pe lângă mine.
cumva
mă întâlnești peste tot.
sunt omul care poartă barbă
mereu aceeași pereche
de blugi
încălțări scâlciate
același tricou
aceleași șosete fără călcâie.
sunt omul care mănâncă din aceeași pungă de hârtie
se șterge la gură cu mâneca
bea din același bidon de plastic
citește o singură carte.
sunt omul care
își ascunde unghiile murdare strângând
pumnul
și ascultă foșnetul aripilor încercând
să le ghicească numărul.
sunt cel care înainte de ea
privea în fiecare noapte stelele
gândind că singurul lucru
mai întunecat
decât cerul
putea fi doar moartea.
 |
Volume publicate:
negru opac (editura Eurostampa, Timișoara, 2018)
în timp ce tu (editura Eurostampa, Timișoara, 2019)
Copyright © 2017 Mihai Marian (Negru Opac)
Utilizarea integrală sau parţială a
articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.
Postări
Leave a Comment