OANA FRENȚESCU

Poezie














Ninge albastru

Ninge albastru pe veșnica rană,
sângele a uitat să mai cânte,
mersul e tot mai rărit,
secundele se-nvârt rotund
murind în eternitate.
Pe hârtia cu mirosul cald
cuvântu-i clădit fără umbră,
un vers răsturnat rămâne nescris,
mai mult de atât el pare că plânge.
Afară e noapte și-i  frig,
pereții sunt murdari de întuneric
mai bine dorm pe umărul tău
respirând odată cu tine,
tăcerile mor și visele vin,
deodată e cald și e bine.


Pe dinăuntru…

Pe dinăuntru sunt îmbrăcată în verde,
pe umeri ziua s-a așezat confortabil, fără nori,
August vine neschimbat, la fel de visător.
Fără motiv cuvintele fug,
vocea ta a rămas nescrisă și neuitată
strecurată tiptil printre neuroni.
O pasăre rupe liniștea trecând în zbor deasupra,
se sfarmă tăcerea și doare.
Deodată lumea toată parcă-i presărată
de-o mână nevăzută de sus.
Se nasc cuvinte uscate de apă,
lumina taie vederea,
plouă cu o explozie de mirosuri,
de culori, de umbre,
prezentul zămislește o pace în suflet
și de pe mine se scutură un vers.


Ultima noapte

Luna își înfige-n mare cornul de lumină,
ultima noapte plutește sub cer,
ultima pasăre sărută vântul,
cuvântul e-n ochiul străin.
Urme de buze au rămas
pe podul sărat al palmei sărate
și gustul de mare e strâns nevăzut
în mâna crispată ca o meduză.
Această noapte nu doarme,
rămâne suspendată-n spuma albă a mării,
mirosul de cuvinte pleacă dus spre mal.
Mereu răsari din mare,
rămâi veșnic o foame,
mereu ești o chemare,
dor de albastru,
de rupere de val.



Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Oana Frențescu
Citește mai multe poezii aici poezii din: Dincolo de fereastră, Sensul nespusului, Emoții decojite, Jocul de umbre


Copyright © 2017 Oana Frențescu
Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Un produs Blogger.