ȘERBAN BASCOVICI
Noi oamenii suntem cu toţi o apă...
Curg repezi între ţărmuri undele...
O, Doamne, de furtună Tu le scapă
Cu-albastru-ţi scut păzeşte-le şi-ascunde-le,
Căci toate-şi amintesc câte-un izvor,
Chiar dacă-şi duc cu ele mâlul
Uitând să-l lase'n matca lor...
Le-ai stors ca lacrimi de sub creste,
Le-ai turburat când le-ai sporit prin văi curgând,
Şi le-ai ursit să-şi împletească susurând
Din firul clipelor, - cum poate fiecare,-
Zorita lor poveste...
Astfel noi oamenii ne ducem valuri-valuri,
Când laolaltă, când în destrămare,
Gemând pe stânci, muşcând din maluri,
Neştiutori că Tu, cu genele'nnorate
Şi mâini de vânt
Ne-arăţi cum undele ce şerpuesc pe-acest pământ
Pustii se pierd în mare toate...
Şi încă noi nu vrem să ştim că mâinile-Ţi divine
Au risipit şi pe pământ frânturi de rai...
Ştim doar atât că tot ce-ai vrut să dai
Ar fi doar pentru noi, şi fără Tine...
Că zvon şi stele şi tăceri şi flori
Găsesc oglinzi şi clopote şi glastre
În valurile noastre...
Că toate undele ce ne'nsoţesc ne sunt surori
Crezând că'n toate pune soarele comori...
Că noi, iubito, undă-am fost şi'n braţul meu tu undă,
Că în cleştarul lor să-şi înflorească luna
Doar pentru noi cununa ...
Şi că din tot, nu vrem nimic să ni s'ascundă...
Dar, Doamne, sună-Ţi clopotul de-azur,
Să cadă'n jur
Zvoniri de păsări şi de vânt, năvod de soare
Să prindă valurile noastre călătoare,
Să ştim că robii suntem noi,
Că ciugulim anevoios din jur risipa
Şi că ne fericeste numai clipa ...
Că fără soare orice val ar fi un sloi,
Că unda-i moartă fără zbor de rândunele,
Că'n mlaştinile fără stele
N'ar fi decât noroi...
Dar că nu-s ele zămislite pentru noi,
Ci noi am fost sortiţi să le-oglindim...
Şi eu, şi voi, şi tu oricare, - dacă poţi!
Noi oamenii suntem o apă toţi...
Volumul de poezie "Destăinuiri" premiat în anul 1938 de Societatea Scriitorilor Români |
Bronz de toamnă
Foi după foi
Aștern
prin reci grădini, pe-al străzii hău,
Păreri
de bronz, păreri de rău ...
Zadarnic
vrei, cu pași de lut, cu brațe grele,
Să
afli cine-a secerat în drumul tău
Atâtea
foi ce se visau în cer atunci când ele
Credeau
că licuricii lor sunt stele...
De
ce tot freamătul e-un foșnet azi de coasă...
De
ce învinsă vara 'n zări s'a rezemat
De
scutul soarelui însângerat...
Culege
frunza de pe jos, cea mai fricoasă
$i
strânge-o 'n mâna ta săracă...
Te
vei simți că ești de bronz și tu ca ea ...
Că
toate sunt făcute ca să treacă...
Dar
chiar când peste veștedele foi căzute
S'aștern
uitările zăpezii mute,
Tu
încă nu uita
Că
după tine alții-or înflori în primăveri
cu teii
Cum
n'or uita să spargă ghiața ghioceii...
Azi
însă tinde-ți mâna 'n toamnă... un adio...
De
caterinci orașul pare plâns...
$i
în gradină, ca pe-o moartă ce-ar slăvi-o,
Foi
unde 'n jerbii reci de bronz s'au strâns...
Dar
alte bronzuri, sfetnici gravi și cărturari,
Surâd
pe socluri, către cine... unde ?
Și
când o frunza le mai stăruie pe guri, s'ascunde
Surâsul
oamenilor mari...
Acolo,
doar sub brazde și în clisă
S'a
dus cu frunza bronzul lor adevărat,
De-acolo
doar, grădina lor închisă
Ne
înflorește, căci în noi doar a brăzdat
Cuțitul
inimii cu care au arat...
Și-or
înflori ca noi mulți alții încă
Pe
urma desfrunzirilor de azi...
O,
suflete, aruncă
Ce-i
veșted tot, dar nu cumva să cazi
Cu
toamna 'n scă'pătarea ei adâncă...
Ia-ți
de la ea doar clipa scuturării,
Și
roagă-te când vezi îngenunchieri
De
frunze până 'n fundul plin de rugi al zării,
Căci
bronzuri nu sunt nicăieri...
Și-atuncia
doar din zvonul stins al frunzelor
Urzește
'n tine-un clopot viu de bronz ușor,
Și
sună 'n toamnă, petrecându-ți frații duși, cocorii,
Când
îi închide 'n reci sicrie norii...
Ș
i taci când cade 'nmărmurind pe la răscruci
Zăpada
cu tăceri de cruci...
Și
'n primăvara cu-argintate glorii
Crezând
că numai frunzele de bronz ne mint
Să-ți
făurești un clopot nou de-argint...
(poezii publicate în Revista Fundațiilor Regale – 1 martie 1937)
(poezii publicate în Revista Fundațiilor Regale – 1 martie 1937)
Șerban Bascovici (nume real Șerban-Vasile Bascovitz, n. 1 ianuarie 1891, d. 19 martie 1968): A
scris cronici dramatice în revistele Vieața Nouă și Literatorul. Volumul de poezie "Destăinuiri" a fost premiat în anul 1938 de S.S.R. (Societatea Scriitorilor Români). Cu puțin timp înainte de a muri a predat tipografiei volumul "Amintirile uitării". A colaborat la revistele Convorbiri, Convorbiri critice, Literatorul, Flacăra, Sburătorul, Cugetul românesc, Vieața nouă ș.a.
Leave a Comment