ȘERBAN BASCOVICI

Scriitori interbelici
















Noi oamenii


Noi oamenii suntem cu toţi o apă...
Curg repezi între ţărmuri undele...
O, Doamne, de furtună Tu le scapă
Cu-albastru-ţi scut păzeşte-le şi-ascunde-le,
Căci toate-şi amintesc câte-un izvor,
Chiar dacă-şi duc cu ele mâlul
Uitând să-l lase'n matca lor...

Le-ai stors ca lacrimi de sub creste,
Le-ai turburat când le-ai sporit prin văi curgând,
Şi le-ai ursit să-şi împletească susurând
Din firul clipelor, - cum poate fiecare,-
Zorita lor poveste...
Astfel noi oamenii ne ducem valuri-valuri,
Când laolaltă, când în destrămare,
Gemând pe stânci, muşcând din maluri,
Neştiutori că Tu, cu genele'nnorate
Şi mâini de vânt
Ne-arăţi cum undele ce şerpuesc pe-acest pământ
Pustii se pierd în mare toate...

Şi încă noi nu vrem să ştim că mâinile-Ţi divine
Au risipit şi pe pământ frânturi de rai...
Ştim doar atât că tot ce-ai vrut să dai
Ar fi doar pentru noi, şi fără Tine...
Că zvon şi stele şi tăceri şi flori
Găsesc oglinzi şi clopote şi glastre

În valurile noastre...

Că toate undele ce ne'nsoţesc ne sunt surori
Crezând că'n toate pune soarele comori...
Că noi, iubito, undă-am fost şi'n braţul meu tu undă,
Că în cleştarul lor să-şi înflorească luna
Doar pentru noi cununa ...
Şi că din tot, nu vrem nimic să ni s'ascundă...

Dar, Doamne, sună-Ţi clopotul de-azur,
Să cadă'n jur
Zvoniri de păsări şi de vânt, năvod de soare
Să prindă valurile noastre călătoare,
Să ştim că robii suntem noi,
Că ciugulim anevoios din jur risipa
Şi că ne fericeste numai clipa ...
Că fără soare orice val ar fi un sloi,
Că unda-i moartă fără zbor de rândunele,
Că'n mlaştinile fără stele
N'ar fi decât noroi...
Dar că nu-s ele zămislite pentru noi,
Ci noi am fost sortiţi să le-oglindim...
Şi eu, şi voi, şi tu oricare, - dacă poţi!

Noi oamenii suntem o apă toţi...


Volumul de poezie "Destăinuiri"
premiat în anul 1938 de Societatea Scriitorilor Români

Bronz de toamnă

Foi după foi
Pălind  de frigurile-atâtor ploi,
Aștern prin reci grădini, pe-al străzii hău,
Păreri de bronz, păreri de rău ...
Zadarnic  vrei, cu pași de lut, cu brațe grele,
Să afli cine-a secerat în drumul tău
Atâtea foi ce se visau în cer atunci când ele
Credeau că licuricii lor sunt stele...
De ce tot freamătul e-un foșnet azi de coasă...
De ce învinsă  vara 'n zări s'a rezemat
De scutul soarelui însângerat...

Culege frunza de pe jos, cea mai fricoasă
$i strânge-o 'n mâna  ta săracă...
Te vei simți că ești de bronz și tu ca ea ...
Că  toate sunt făcute ca să treacă...
Dar chiar când peste veștedele foi căzute
S'aștern uitările zăpezii mute,
Tu încă nu uita
Că  după tine alții-or înflori în primăveri cu teii
Cum n'or uita să spargă  ghiața ghioceii...

Azi  însă  tinde-ți mâna 'n toamnă... un adio...
De caterinci orașul pare plâns...
$i în gradină, ca pe-o moartă  ce-ar slăvi-o,
Foi  unde 'n jerbii reci de bronz s'au strâns...
Dar alte bronzuri, sfetnici gravi și cărturari,
Surâd pe socluri, către cine... unde ?
Și când o frunza le mai stăruie pe guri, s'ascunde
Surâsul oamenilor mari...
Acolo, doar sub brazde și în clisă
S'a dus cu frunza bronzul lor adevărat,
De-acolo doar, grădina lor închisă
Ne înflorește, căci  în noi doar a brăzdat
Cuțitul inimii cu care au arat...

Și-or înflori ca noi mulți alții încă
Pe urma desfrunzirilor de azi...
O, suflete, aruncă
Ce-i veșted tot, dar nu cumva să cazi
Cu toamna 'n scă'pătarea ei adâncă...
Ia-ți de la ea doar clipa scuturării,
Și roagă-te când vezi îngenunchieri
De frunze până 'n fundul plin de rugi al zării,
Căci bronzuri nu sunt nicăieri...
Și-atuncia doar din zvonul stins al frunzelor
Urzește 'n  tine-un clopot viu de bronz ușor,
Și sună 'n toamnă, petrecându-ți frații duși, cocorii,
Când îi închide 'n reci sicrie norii...
Ș i taci când cade 'nmărmurind pe la răscruci
Zăpada cu tăceri de cruci...
Și 'n primăvara cu-argintate glorii
Crezând că  numai frunzele de bronz ne mint
Să-ți  făurești un clopot nou de-argint...

(poezii publicate în Revista Fundațiilor Regale – 1 martie 1937)


Serban Bascovici


Șerban Bascovici (nume real Șerban-Vasile Bascovitz, n. 1 ianuarie 1891, d. 19 martie 1968): A scris cronici dramatice în revistele Vieața Nouă și LiteratorulVolumul de poezie "Destăinuiri" a fost premiat în anul 1938 de S.S.R. (Societatea Scriitorilor Români). Cu puțin timp înainte de a muri a predat tipografiei volumul "Amintirile uitării". A colaborat la revistele Convorbiri, Convorbiri critice, Literatorul, Flacăra, Sburătorul, Cugetul românesc, Vieața nouă ș.a.

Un produs Blogger.